Acoperământul Maicii Domnului serbat la Parohia „Sf. Andrei Criteanul” din Bacău

În Parohia ,,Sfântul Andrei Criteanul” din municipiul Bacău, Protopopiatul Bacău, cu prilejul hramului bisericii închinat ,,Acoperământului Maicii Domnului” a fost timp de două zile o atmosferă duhovnicească cu totul specială. Astfel, miercuri, 30 septembrie 2020 a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia. Serbarea a continuat joi, 1 octombrie a.c. cu oficierea Sfintei Liturghii de către preotul paroh Gabriel Ichim-Radu și de preotul împreună slujitor Daniel-Ionel Marari.

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, tânăra parohie din zona de nord a orașului Bacău și-a serbat hramul primit la târnosirea altarului în anul 2010, ce are ca ocrotitoare pe Maica Domnului.

Astfel, miercuri seara, un sobor de preoți a oficiat așa cum se obișnuiește  la bisericile parohiale, în ajunul sărbătorilor mari (praznice, sfinţi cu Priveghere, hramuri), slujba Vecerniei unită cu Litia.

Sărbătoarea parohiei a continuat în ziua de joi, 1 octombrie a.c. prin cinstirea Acoperământului Maicii Domnului, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată  de către un sobor de preoți și în prezența credincioșilor băcăuani, lipiți sufletește de acest locaș de cult băcăuan.

Slujba a fost transpusă pentru persoanele hipoacuzice și în limbaj mimico-gestual de către interpretul Asociației naționale a copiilor surzi din România.

La finalul Liturghiei a fost oficiat un parastas pentru ctitorii sfântului locaș mutați la Domnul fiind totodată împărțite și pachete cu mâncare caldă pentru aproximativ 400 de persoane.

You may also like...