Activităţi catehetice în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău a desfăşurat cu prilejul Hramului, un amplu program cultural-duhovnicesc, cuprinzând manifestări catehetice şi educaţionale. Având sprijinul Protoieriei Bacău, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au susţinut cateheze şi au desfăşurat activităţi care se înscriu în tematica Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).

Prima dintre cateheze, intitulată „Binecuvântarea vârstei înaintate oglindită în Sfânta Scriptură” a fost susţinută de către părintele Mihai-Flavius Balaban la debutul „Zilelor Parohiei”, în data de vineri, 27 ianuarie 2023, după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.

„Biserica este locul în care diferitele generații sunt chemate să împărtășească planul de iubire al lui Dumnezeu, printr-un raport de schimb reciproc de daruri, cu care fiecare este îmbogățit prin harul Duhului Sfânt. Dar, pentru a înțelege sensul și valoarea bătrâneții, pentru a evalua deplina dimensiune spirituală, morală și teologică a acestei perioade din viaţă, trebuie să ne luminăm prin Cuvântul lui Dumnezeu, cercetând Sfânta Scriptură”, a menţionat în cateheza sa părintele Flavius Balaban.

O altă activitate catehetică a fost derulată în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău. Elevii clasei a VII-a B, diriginte Prof. Moroi Irina, au venit, joi, 2 februarie 2023, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Praznicului Întâmpinării Domnului, însoţiţi de către doamna Prof. Mirela-Nela Cîrlan, să desfăşoare ora de Religie în Sfânta Biserică.

Într-o cateheză interactivă, preoţii parohiei împreună cu doamna de Religie le-au prezentat copiilor spaţiul sacru al bisericii, dar şi rânduiala închinării în locaşul de cult. Astfel, copiii au aflat informaţii despre cele trei părţi ale unei biserici (pronaos, naos şi altar), au descoperit rolul catapetesmei şi aşezarea icoanelor pe ea, iar băieţii s-au închinat în Sfântul Altar.

Partea centrală a catehezei a constituit-o rânduiala Proscomidiei, partea introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Copiii au avut bucuria, ca pe lângă noțiunile teoretice, să privească și partea practică a Proscomidiei realizată de către părintele Marian Gliga în mijlocul bisericii, explicând fiecare gest și fiecare rugăciune care se rostește precum și simbolismul fiecărui obiect liturgic necesar slujbei.

La sfârşitul activităţii, părintele paroh Aurel Cîrlan a adus mulţumiri conducerii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău, elevilor şi tuturor profesorilor implicați în acest proiect catehetic, care se doreşte o frumoasă colaborare între Şcoală şi Biserică.

You may also like...