ARTHOS și IHTIS
ARTHOS este elementul făurit de Creator
Rânduit în planul hristic ca simbol mântuitor.
Totul fiind providenţă, pentru că totu-i din har,
Hristos, la plinirea vremii, a pus PÂINEA pe altar.
Ortodoxia ne-nvaţă că arthosul şi cu VINUL
Sunt simbolurile-n care Îl simţim prezent pe Domnul.
IHTIS, în graiul lui Platon, însemna PEŞTE marin,
Hristos făcu dintru-acesta întâiul simbol creştin.
Toate literele acestea au devenit acrostihul,
Întru care se ascunde Logosul numit Cuvântul,
Semănat în tot pământul.
Evanghelia ne spune că Iisus Mântuitorul,
Aflând că Irod Tetrahul a ucis Botezătorul,
Mişcat fiind de aceasta, discret şi trist, Se retrage
Îndeosebi în pustie, singuratic, să se roage.
Însă oamenii, aflându-L, după El veniră-n grabă,
Ca o turmă răvăşită, flămândă şi fără vlagă.
Blândului Păstor, văzându-i, I s-a făcut milă de ei,
Le-a turnat în suflet pace din potirul dragostei.
Le-a vindecat toţi bolnavii şi apoi i-a învăţat,
Vorbindu-le doar în pilde, până ce s-a înserat.
Văzând că se pleacă ziua, un apostol grijuliu
Vine la Iisus şi-I zice: „Doamne, locul e pustiu!
Slobozeşte aceşti oameni ca să plece fiecare
Prin cetăţi, ca să-şi găsească, poate, ceva de mâncare!”
Uimit, Hristos îi priveşte şi poruncitor le zice:
„Nu trebuie să se ducă, daţi-le voi să mănânce!”
Evanghelia ne spune că, fără femei şi copii,
Era foarte multă lume, doar bărbaţi peste cinci mii.
Îngrijoraţi, ucenicii, făcând un calcul sumar,
Îşi exprimă neputinţa şi-I zic cu suflet amar:
„Locul e pustiu şi-i seară, precum vezi şi Tu, Stăpâne!
Mulţimea este flămândă, ne-ar trebui multă pâine.
Chiar de-am merge să obţinem de la năimiţii brutari,
Cuantumul depăşeşte două sute de dinari!
Însă, am zărit un tânăr ce purta cu grijă-n mâini,
Învelite-ntr-o năframă, doi peştişori şi cinci pâini.
Dar ce poate fi aceasta la o gloat-aşa flămândă?
De s-ar da şi-o firimitură, n-are cum să le ajungă!”
Auzind aceste vorbe de profundă-ngrijorare,
Hristos ia iniţiativa să le dea la toţi mâncare.
Cu multă înţelepciune şi cu tact dumnezeiesc,
Începe s-organizeze ospăţul împărătesc.
Porunci ca toată lumea să se împartă pe cete,
Aşezându-se pe iarbă, fiecare, pe-ndelete.
A luat în mâini ofranda, ca cel mai scump giuvaer,
A făcut o rugă-n taină, cu privirile spre cer.
Apoi, frângând câte-o pâine, la apostoli a-mpărţit,
Iară ei, cu grijă mare, celorlalţi au dăruit.
După ce cu toţi primiră merindea cea spre fiinţă,
Au cântat psalmii de slavă, după bună cuviinţă.
Apostolii adunară ce-a rămas din cinci prescuri,
Douăsprezece panere, pline doar cu firimituri.
Prin aceste gesturi sfinte săvârşite în pustie,
Hristos vru să ne arate prima Sfântă Liturghie.
* Meditaţie lirică la Duminica a VIII-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor), publicată în volumul Ontologia iubirii: poeme evanghelice, Editura Filocalia, 2016
