Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” prezentă la cea de-a IX-a ediție a expoziției „Cel mai frumos ou de Paște”

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat și în acest an la expoziția „Cel mai frumos ou de Paște” din data de 22 aprilie, eveniment organizat de Direcția Generală de Asistență Socială Bacău și Consiliul Județean Bacău în piațeta din fața Casei de Cultură a Municipiului Bacău.

1_10
2_8
3_6

Expoziția a marcat de asemenea, împlinirea a 20 de ani de activitate în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului de către DGASPC Bacău.

Evenimentul a avut rolul de a aduna asociații, fundații sau diverse instituții de stat sau private care furnizează servicii sociale persoanelor vulnerabile sau care se implică prin suport financiar și sprijin necondiționat oferit acestora. În acest an, evenimentul a avut un real succes, dat fiind faptul că de această dată au dat curs invitației chiar și DGASPC-urile din alte șase județe apropiate zonei Bacăului.

Participanții au avut șansa de a își promova produsele confecționate de ei, de a le vinde și astfel de a recăpăta sentimentul utilității. Produsele realizate de vârstnicii din cadrul Centrului social-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja și de copii din cadrul Centrului de zi „Sf. Dionisie Exiguul” al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” au avut un real succes în rândul vizitatorilor și trecătorilor, printre acestea numărându-se lumânările decorative parfumate, felicitările, icoane ale sfinților pictate pe sticlă, ouă roșii realizate prin diverse tehnici, obiecte handmade prin tehnica quilling și multe altele.

Sperăm că prin realizarea acestui eveniment,  vestirea sărbătorilor pascale a fost simțită de toți participanții și de toți trecătorii.

(Pr. Ilarion Mâță)

You may also like...