Atingerea vindecătoare a sfințeniei*

Ziua de duminică are permanent o dublă semnificație pentru viața noastră spirituală. În primul rând, fiecare duminică este o zi a învierii lui Hristos, a bucuriei, speranței și a luminii care îmbracă această zi de sărbătoare săptămânală. În al doilea rând, pentru fiecare duminică Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit citirea unei anumite pericope evenghelice, care să aducă în actualitate cuvântul și fapta lui Hristos. În duminica a XXIV-a după Rusalii a fost rânduită spre a fi citită pericopa evenghelică din Evanghelia Sfântului Apostol Luca, capitolul 8, în care este relatată Învierea fiicei lui Iair.

Fiind rugat să plece din ținutul Gerghesenilor pentru paguba pe care o provocase locuitorilor acestei cetăți prin pierderea celor 2000 de porci, Domnul Hristos, împreună cu ucenicii Săi, se întoarce în cetatea Sa (Matei 9, 1), în Capernaum, așa cum era numit locul unde săvârșise multe minuni, căci „toți Îl așteptau” (Luca 8, 40). Aici vine Iair, mai-marele sinagogii, căzând la picioarele lui Iisus, zdrobit de durere, pentru a-L ruga să-i vindece singura copilă pe care o avea (Luca 8, 41). Durerea pentru propriul copil îl făcuse să se smerească, trecând peste toate prerogativele demnității sale, dar și peste îndoielile referitoare la învățătura pe care Hristos o propovăduia intrând de multe ori în conflict cu reprezentanții grupărilor religioase mozaice. Speranța că El îi poate vindeca fiica l-a făcut pe Iair să riște cerându-I ajutorul. Știa că nu cu mult timp mai înainte Hristos îl înviase pe fiul văduvei din Nain și săvârșise multe și mari minuni (Luca 7, 11-15). De altfel, într-un text biblic, paralel cu acesta, se relatează o situație mult mai dramatică, care consta în faptul că Iair Îi cere lui Iisus nu să-i vindece, ci să-i învieze fiica: „Fiica mea a murit de curând, dar, venind, pune mâna Ta peste ea și va fi vie” (Matei 9, 18).