Bilanț și planuri de viitor pentru ONG-urile eparhiale

Marți, 24 mai, a avut loc întâlnirea trimestrială a ONG-urilor eparhiale. Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim cea de a doua întâlnire din acest an a reprezentanților asociațiilor și organizațiilor social-filantropice care funcționează în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-a desfășurat sub coordonarea pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial în cadrul sectorului social-filantropic.

Ziua de lucru a reprezentanților asociațiilor și organizațiilor non-guvernamentale care funcționează cu binecuvântarea ierarhului de la Roman a început cu oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacău de un sobor de 10 preoți, sub protia părintelui consilier Ilarion Mâță.

În continuare, participanții, clerici și mireni, s-au reunit în ședință la Centrul cultural „Sf. Ap. Toma” al parohiei băcăuane. Pe agenda întâlnirii organizată marți la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău s-au aflat prezentarea strategiei și a proiectelor sociale ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și prezentarea programului eparhial Luna Copilăriei. De asemenea, participanții au putut afla de la părintele consilier Ilarion Mâță care sunt obiectivele noilor Departamente din cadrul Sectorului Social-filantropic –   Departamentul de acreditare și licențiere și Departamentul de formare misionară continuă. Părintele consilier a adus la cunoștința participanților și informațiile necesare pentru demararea procedurii de licențiere a unui serviciu social. În continuare, la finalul întâlnirii, în cadrul discuțiilor libere s-au făcut următoarele propuneri, care urmează a fi înaintate spre aprobare Permanenței Centrului eparhial, după ce vor primi binecuvântarea chiriarhului: organizarea unei Gale a Asistenței Sociale în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, înființarea unei reviste eparhiale de Asistență socio-medicală și socio-educațională, organizarea de cursuri de formare continuă în domeniul asistenței sociale adresate preoților sau voluntarilor din parohii, instituirea unui fond financiar de întrajutorare destinat ONG-urilor eparhiale.

Următoarea întâlnire va avea loc în luna septembrie, în contextul împlinirii anul acesta a 10 ani de la înființarea ca organizație non-profit a Asociației „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – Hârja”, care, într-un deceniu de activitate, a devenit un model de bune-practici la nivel național. (Mioara Ignat)

You may also like...