Biserica filiei Dumbrava a Parohiei Oprișești din Protoieria Bacău a fost resfințită de IPS Ioachim
Duminică, 24 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul comunității din satul Dumbrava, Protoieria Bacău, pentru a resfinți biserica cu hramul „Sfântul Dimitrie – izvorâtorul de mir” după ce, în decurs de trei ani au fost derulate ample lucrări de restaurare.
Alături de ierarh s-au aflat preoți ai parohiile învecinate coordonați de către părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, autorități locale prin persoana domnului primar al Comunei Răchitoasa Moraru Valentin, oameni de bine care au ajutat la finalizarea acestor lucrări de reconsolidare și refacere, precum și credincioși ai comunității și nu numai. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup de absolvenți ai facultăților de teologie și conservator din Iași.
Lucrările de reparații au fost făcute din inițiativa părintelui paroh Cristinel Nicău, care ajutat de binefăcători a reușit să redea comunității o biserică de zid în veșmânt nou. Odată cu numirea părintelui în oficiul de paroh a fost demarat un proiect de lucrări care a vizat reconsolidarea pereților, refacerea soclului și placarea cu piatră naturală, vopsirea învelitorii din tablă a acoperișului și refacerea instalației electrice. Nu a fost trecut cu vederea nici interiorul bisericii, fiind placată pardoseala cu gresie, schimbată tâmplăria cu termopan, precum și refacerea Sfintei Mese din beton placat cu marmură. Tot acum a fost binecuvântată și noua clopotniță a comunității parohiale, realizată din fier, în curtea ansamblului ecclesial, la intrarea în incinta bisericii.
Pentru râvna depusă, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Cristinel Nicău și a oferit distincții de vrednicie celor care au susținut edificarea acestor proiecte, în deosebi domnului Morar Valentin, primarul Comunei Răchitoasa.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre angajamentul de jertfelnicie al unei comunități în edificarea sfântului locaș, dar și de cum omul este figura prelungită a lui Dumnezeu în lume:
„În comunitatea aceasta am găsit bucuria duhovnicească și un angajament jertfelnic, atât a preotului paroh, cât și a credincioșilor, pe fața cărora am citit bucuria mulțumirii datoriei împlinite pe care trebuie să o avem noi, ca expresie a Duhului Sfânt care vorbește prin noi. În Biserică noi nu considerăm că faptele bune ne aparțin în mod egoist, ci considerăm că faptele bune sunt ale lui Dumnezeu, dar Dumnezeu se exprimă prin noi. Mâinile noastre sunt mâinile Sale prelungite în lume, la fel și picioarele noastre. Toate acestea ce s-au făcut, s-au făcut de la Dumnezeu prin oameni, de vreme ce toți ne-am angajat cu jertfelnicie în aceasta.”
Părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche a vorbit credincioșilor cu privire la înțelesurile pericopei evanghelice din duminica a XVIII-a după Rusalii, având pilda pescuirii minunate:
„Astăzi am auzit cuvântul Sfântului Apostol Petru care a zis Mântuitorului „ieși de la mine Doamne că sunt om păcătos!” În pasajul scripturistic citit astăzi am văzut pe Mântuitorul Hristos cum dă sens duhovnicesc vieții noastre și în căutările noastre ne mână la adâncul ființei noastre acolo unde prin descoperire dumnezeiască, cu puterea Duhului Sfânt putem descoperi lucrarea cea frumoasă, tainică și desăvârșită pe care Dumnezeu are cu fiecare dintre noi.”
În încheiere părintele paroh Cristinel Nicău a adus mulțumiri ierarhului, părintelui protoiereu, colegilor preoți, autorităților și credincioșilor pentru părtășia la acest moment și pentru ajutorul acordat fătă tăgadă în derularea lucrărilor bisericii:
„La acest ceas de bucurie și sărbătoare binecuvântată pentru comunitatea noastră aduc mulțumiri Înaltpreasfinției Voastre pentru că ați binevoit a veni între noi și ați desăvârșit lucrările derulate și mulțumesc tuturor preoților coordonați de către părintele protopop, lângă cei cu care am slujit Sfânta Liturghie, domnului primar pentru implicare și tuturor credincioșilor care au susținut acest deziderat.”
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu