Biserica militară „Sfântul Gheorghe” Bacău
ISTORICUL BISERICII MILITARE
„SFÂNTUL GHEORGHE ŞI EROII NEAMULUI”
DIN GARNIZOANA BACĂU
Biserica Militară „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului” din Garnizoana Bacău, cu sediul în strada Constanței nr.1, îşi are începuturile în visul primului preot militar al Bacăului după 1989 şi a credincioşilor în uniformă animaţi de dragostea de Dumnezeu şi de aproapele de a zidi lăcaş de închinare pentru militari.
Astfel, acest vis capătă contur în data de 13 mai 1999, când se săvârşeşte de către Prea Sfinţitul Episcop Eftimie Luca cel Bun al Romanului slujba de sfinţire a locului viitoarei biserici. În data de 1 septembrie 1999 se încep lucrările de zidire a bisericii cu toate etapele aferente. Transmisionişii băcăuani, împreună cu tot personalul din Sistemul Naţional de Apărare din Bacău, susţin şi participă activ la realizarea visului care se numeşte Biserica Militară din Bacău.
Cu bucurii, realizări, împliniri dar şi piedici, greutăţi şi neajunsuri construcţia de zid iese din pământ şi se înalţă către cer. O dată cu această construcţie se zidesc şi sufletele militarilor cât mai aproape de Dumnezeu. În anul 2000 biserica militarilor din Bacău primeşte vizita Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de atunci, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel. Deşi se plănuia sfinţirea pentru 2002, lipsa fondurilor a amânat-o pentru un an ulterior. Cu toate acestea, în anul 2002 s-au sfinţit crucile de pe turlele bisericii construite în stil ştefaniadă. Acoperişul a fost realizat de meşteri maramureşeni. În anul 2004 biserica era zidită şi acoperită, iar pictura în tehnica fresco definitivată în Sf. Altar, dar tot în acest an, biserica îşi pierde ctitorul principal – preotul militar iconom stavrofor Iordache Pascariu, care pleacă la Dumnezeu la vârsta de doar 45 de ani.
După pierderea camaradului lor, militarii se regrupează şi decid să continue visul părintelui Iordache. Se continuă pictura în stil neobizantin în toată biserica, se finalizează mobilierul bisericesc şi se termină finisajele începute. După o muncă susţinută de 8 ani de zile, Biserica Militară ”Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului” primeşte Sfântul şi Marele Mir în data de 6 septembrie 2007. Finalizarea lucrărilor a fost coordonată de cel care a continuat plin de entuziasm şi dăruire visul conturat în 1999, preotul militar Lucian Butnaru.
B.
Biserica Militară este construită în stilul mănăstirilor din nordul Moldovei – stil ștefaniadă – având pictura în stil neo-bizantin și catapeteasma și mobilierul bisericesc sculptate in lemn de stejar. Sfințirea bisericii a fost săvârșită de Preasfinţitul Episcop Vicar Ioachim Băcăuanul înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi alături de oficialităţi militare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, invitaţi speciali şi mulţi credincioşi. Este de menţionat faptul că atunci când construcţia bisericii a trecut prin momente dificile, personalul Centrului 115 Comunicaţii RMNC a fost cel care a intervenit prin ajutoare materiale dar şi pecuniare, susţinând definitivarea lăcaşului sufletelor lor. Contribuţia personalului Centrului 115 Comunicaţii R.M.N.C. a fost una semnificativă atat din punct de vedere bănesc prin contribuţii benevole lunare dar mai ales prin sprijinul şi suportul susţinut de a vedea construcţia terminată.
S-au executat multe lucrări în cadrul construcţiei Bisericii Militare ctitorite de către personalul Unităţii Militare 01769 Bacău respectiv absida stângă a fost pictată din fondurile strânse de către ei precum şi o parte din străni şi pictura de pe spatele catapetesmei, lucruri evidenţiate şi în scris. Acest sprijin al transmisioniştilor băcăuani a fost făcut din dragostea de Dumnezeu şi ca semn de mulţumire că sfântul lăcaş a poposit în această unitate de Dumnezeu păzită.
C.
Preoți slujitori
Preot militar iconom stavrofor Iordache PASCARIU – 1997 – 2004;
Preot militar iconom stavrofor Constantin-Lucian BUTNARU – 2005 – prezent.
D:
Ca într-un basm de 3 zile si 3 nopți, la Biserica Militară “Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului” din incinta Centrului 115 Comunicații RMNC, Bacău, au avut loc evenimente ce au marcat viața spirituală a comunității. Deși vremea a fost una neobișnuită, pentru fiecare zi câte un anotimp, evenimentele s-au desfășurat sub grija patronului protector “Sfântul Gheorghe” și a Maicii Domnului.
Sute de oameni au venit ca într-un pelerinaj la Icoana Maicii Domnului Prodromița, element central în jurul căreia s-au desfășurat evenimentele.
E.
Preotul militar Lucian Butnaru a reușit cu osteneală să adauge la zestrea Bisericii Militare o copie a icoanei Prodromița, adusă din Sfântul Munte Athos, icoană ce a rămas la noi în Bacău, la biserica militară. Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului românesc Prodromu de la SFÂNTUL MUNTE ATHOS.
După ce a fost întâmpinată cu onoruri militare, în cele 3 zile si 3 nopți, icoana a stat afară pentru închinare, unde fiecare a primit cate o iconiță- Prodromița în miniatură și a fost miruit și binecuvântat. Alături de icoană, au mai stat alături moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și icoana sa cât o prezență omenească, sculptată în lemn.
Delegația din Sfântul Munte Athos a binecuvântat prin prezența sa, toate cele desfășurate. A doua zi, așa cum spuneam, de la iarnă am trecut la primăvara prin prezența Preotului Conf. Univ. Dr. CONSTANTIN NECULA din Sibiu. Cunoscut în toata țara pentru stilul său aparte, părintele a umplut curtea bisericii de enoriași dornici de cuvântul Domnului.
Ca o încununare, duminică, 23 aprilie de sărbătoarea Sfântului si Marelui Mucenic Gheorghe (hramul bisericii), ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat, alături de un numeros sobor de clerici, Dumnezeiasca Liturghie, unde au fost pomeniți eroii neamului, precum și părintele Iordache Pascariu, ctitor si fost preot militar, iconom, stavrofor al bisericii. S-au oferit premii, distincții si diplome de recunoștință celor care au fost alături în toți acești ani și la eforturile de a aduce Icoana Maicii Domnului în Bacău.
Familia bisericii militare s-a mărit iar bucuria celor care au simțit binecuvântarea celor petrecute va merge mai departe. Că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit…
Preot militar Lucian Constantin BUTNARU