Catedrala arhiepiscopală din Roman-470 de ani de existență

În contextul sărbătorii închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, Catedrala arhiepiscopală din Roman împlinește anul acesta 470 de ani de la ctitorirea ei, în anul 1550, de către familia domnitorului Petru Rareș.

Catedrala (arhi)episcopală din Roman este cea mai veche biserică din Moldova cu hramul Sfintei Parascheva, fiind ridicată cu un secol mai înainte de aducerea raclei cu moaștele ocrotitoarei Moldovei la Iași în anul 1641, în timpul domnitorului Vasile Lupu (1595-1661).

Primul document care vorbește despre existența unei biserici cu hramul Sfânta Vineri în târgul Romanului, provine de la domnitorul Alexandru cel Bun și poartă data de 16 septembrie 1408. Prin acest document, domnul făcea cunoscut că a dăruit „bisericii Sfânta Vineri, care este în târgul Roman, unde zace sfântrăposata mamă a noastră, cneaghina Anastasia…două sate în țara noastră, în Moldova, unde este Leucusauții lui Brătianu și cu moara care este la fântână, iar altul este peste Moldova unde a fost Bratul. Și am dat aceleeași biserici vadul de la Moldova care este mai jos de târgul Roman și lăturașii din această voloste. Toate acestea le-am dat acestei biserici, Sfânta Vineri, uric, cu tot venitul în vecii vecilor” (Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol.I întocmit de C.Cihodaru, I.Caproșu și L.Șimanschi, București, 1975, p.32-34). Din această «carte» domnească reiese limpede că, în anul 1408, exista, la Roman, un locaș de închinare cu hramul „Sfânta Vineri”.

Nu avem niciun document istoric, deplin lămuritor, cu privire la ctitorul bisericii „Sfânta Vineri” din Târgul Romanului. Însă, după mărturiile culese din lucrarea doamnei Marina Ileana Sabados (Catedrala Episcopiei Romanului, editată de Episcopia Romanului în anul 1990) și a preotului Scarlat Porcescu (Episcopia Romanului, Editura Filocalia, 2008), am putea afirma că lucrările de construcție ale acestui locaș au fost începute de Roman I Mușat „voievod al Țării Moldovei de la munți până la țărmul mării” (1392-1394), pe locul unei biserici, mai vechi, din lemn, ce fusese clădită fie de un cneaz local, fie de un stăpânitor feudal, înainte de întemeierea statului moldovean. Lucrările de pictură au fost continuate de fiul lui Roman, Alexandru cel Bun, domn al Moldovei între anii 1400-1432.

Catedrala Romanului a fost ridicată astfel pe ruinele bisericii de piatră, mai vechi, ctitorite de Petru I Mușat și Alexandru cel Bun și ale cărei urme se pot vedea și astăzi. Lucrările de construcție ale bisericii episcopale au început în anul 1542 și s-au încheiat în anul 1550. Inscripția votivă în limba slavonă săpată în piatră, ce se regăsește deasupra ușii de intrare în pridvorul bisericii, este încărcată și înflorită cu expresii nefolosite, până atunci, în lucrări de felul acesta. Din cuprinsul inscripției se vede limpede că Petru Rareș, Doamna Elena și fiii lor Ștefan și Constantin sunt ctitorii catedralei, numele lui Iliaș fiind șters ulterior deoarece părăsise credința ortodoxă prin convertirea la islamism. Această pisanie a fost alcătuită de episcopul cărturar Macarie, cel care a supravegheat lucrările de zidire a lăcașului și a sfințit această biserică acum 470 de ani, fiind tradusă din limba slavonă de episcopul Melchisedec Ștefănescu:

“Cu voința Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sf. Duh, închinătorul Treimei și credinciosul Io Petru Voevod cu mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, cu de Dumnezeu încoronata noastră Doamna Elena, și cu de Dumnezeu dăruitele lor odrasle…. Ștefan și Constantin a început această sfântă biserică, de la ultimele temelii în numele Prea Cuvioasei maicii noastre Parascheva în anul 7050. Dar neajungându până la sfârșit a adormit întru Domnul cu somnul cel lung așteptând învierea cea de obște: Veșnica lui pomenire. Iar după sfințitul lui, pururea pomenitul și iubitul său fiu ………cu mila lui Dumnezeu luându-și sceptrul și tronul și cu iubitoarea de Hristos maica sa Elena și cu preaiubiții frații săi Ștefan și Constantin a zidit și a terminat întru pomenirea sa și a părinților săi și a fraților. Iar prin porunca și încrederea evlavioasei lor hotărâri s-a încredințatu îngrijirea pentru terminarea ei mie smeritului întru sfințiții episcopi Macarie al păzitului de Dumnezeu acestuia … și acestea s-au scris aici. Iar toate acestea au luat sfârșit în anul de la zidirea lumii care se va dobândi adunându-la mia înșeptită și la cinci încincite și iarăși la cinci simple încincite și durata însărcinării de opt ani. Iar de la nașterea lui Hristos 1550 luna….” .

Revenind în Moldova după ce a stat în pribegie zece luni în Constantinopol încercând să convingă pe Soliman Magnificul (1494-1566) să nu transforme Moldova în pașalâc, timp în care se închină sfintelor moaște ale Sfintei Parascheva, Petru Rareș (1483-1546) ridică două biserici închinate acestei Sfinte și îi transpune viața în imagini, la Arbore și la Roman, așa cum apare ea consemnată în opera Patriarhului Eftimie de la Târnovo (1327-1402). Șirul celor 17 imagini în care a fost zugrăvită viața Sfintei Parascheva este cea dintâi transpunere în imagini a vieții ei, din întreaga Ortodoxie, în 1541, după revenirea lui Petru Rareș (1541-1546) pe tronul Moldovei, după cum consemnează Arhiepiscopul Ioachim în lucrarea Cultul Sfintei Parascheva în Ortodoxie. Cercetare hagiografico-liturgică (lucrare apărută la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în anul 2013). Pentru minunile săvârșite de Sfânta Parascheva în anul 1541 cu Moldova, Petru Rareș îi închină acest „Imn acatist” în variantă românească reprezentat de primele transpuneri picturale ale vieții sale, adăugând ansamblului pictural de la Arbure (1541), și pe cel de la Roman, după programul și sub supravegherea episcopului Macarie în 1550. În acesta din urmă, ceea ce apare foarte limpede și nu întâmplător este un adevărat paralelism între înfățișarea Maicii Domnului și  a Sfintei Parascheva. Cele 17 imagini au fost menite să aibă un impact deosebit asupra privitorilor, arătând că cinstirea ei în această zonă a Moldovei s-a produs imediat după ajutorul pe care Petru Rareș îl primește de la această Sfântă cât timp s-a rugat ei la Constantinopol. Petru Rareș este, astfel, autorul moral al operei pictorului care a lăsat la Roman și Arbore admirabilele fresce ce înfățișează viața Sfintei Parascheva.

După 600 de ani de istorie ecleziastică neîntreruptă, străvechea episcopie a Romanului a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie ca un gest de recunoștință față de realizările împlinite în eparhie în această perioadă, în care s-a mărturisit neîntrerupt credința ortodoxă, s-a păstrat unitatea Bisericii și a rodit cultura creștină. Proclamarea oficială a ridicării în rang a avut loc în ziua de 13 septembrie 2009, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această decizie istorică a fost luată în zilele de 18-19 iunie 2009, la Reședința Patriarhală, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședință de lucru, sub președinția Patriarhului României. Prin această hotărâre, Episcopia Romanului a primit titulatura de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, întâistătătorului eparhiei, Episcopului Eftimie Luca, i s-a atribuit titlul de arhiepiscop,  Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, titlul de Episcop-vicar, iar Catedrala episcopală a fost ridicată la rangul de Catedrală arhiepiscopală.

La data de 13 septembrie 2009, în curtea Centrului eparhial din Roman, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înmânat însemnele arhiepiscopale și episcopale celor doi ierarhi de la Roman, iar Tomosul Patriarhal a fost citit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

De-a lungul istoriei de 600 de ani, în acest sfânt chivot mușatin au slujit neîntrerupt 77 de ierarhi, ultimul dintre ei fiind Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În consens cu izvoarele istorice care dau mărturie despre existența cultului închinat Sfintei Parascheva (Sfânta Vineri) încă de la începutul secolului al XV-lea (Uricul din 16 septembrie 1408), putem afirma faptul că istoria  multiseculară a vieții spirituale neîntrerupte a scaunului episcopal de la Roman s-a împletit armonios cu cinstirea pe care credincioșii din Țara de Jos au acordat-o ocrotitoarei Episcopiei  Romanului și a întregii Moldove.

You may also like...