Beneficiarii Centrului de Socializare Vârstnici „OSANA” a vizitat sediul Protoieriei Bacău

Luni, 17 Ianuarie 2022, Protoieria Bacău a fost gazda celor 40 de beneficiari ai Centrului de Socializare Vârstnici „Osana” al Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Bacău. Seniorii au venit însoțiți de către cel care a pus bazele acestui centru și îl coordonează încă de anul trecut, părintele Ionuț Epure, slujitor în cadrul parohiei băcăuane. 

Mai înainte de a ajunge la sediul Protoieriei, grupul de pelerini a participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Parohia Lazaret, iar după aceea credincioșii s-au putut închina la Sfintele Moaște ale sfinților care ocrotesc lăcașul de cult. După aceasta, s-au deplasat la sediul instituției cu un microbuz pus la dispoziție de către părintele Ionuț, iar timp de două ore au ascultat cu mult interes despre viața Sfântului Antonie cel Mare, prăznuit de către biserica ortodoxă astăzi. Parcursul vieții acestui mare sfânt a fost povestit de către părintele Gheorghe Hazu, paroh al biserici „Sfinții Arhangheli” din Fărcașa, Răchitoasa și delegat al părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche pentru a le vorbi câteva cuvinte de folos credincioșilor prezenți. 

După ascultarea vieții pilduitoare a Sfântului, seniorii centrului „Osana” au putut afla de la părintele Răzvan-Dimitrie Radu, asistentul social al Protoieriei Bacău, despre rolul și structura unei Protoierii. Părintele le-a prezentat sectoarele unei astfel de instituții, dar și menirea pe care o are un Protopopiat spre facilitarea și implementarea deciziilor Centrului Eparhial, în teritoriul său canonic. 

La finalul întâlnirii, datorită grijii cu care îi întâmpină de fiecare dată pe credincioși părintele Ionuț, aceștia au fost invitați la o agapă creștină acolo unde a fost momentul oportun dialogului, dar și a diferitelor întrebări din viața unui creștin cu privire la practica și viața liturgică. Totodată, la plecarea spre casă, fiecare credincios a primit o pereche de pantaloni matlasați, noi, din partea Protoieriei Bacău, care i-a primit datorită unei colaborări cu Centrul 60+ din Bacău. 

You may also like...