Cerc pastoral în parohia Holt, Protoieria Bacău

În seara zilei de vineri, 11 mai 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi al Bacăului, în parohia  Holt din Protopopiatul Bacău, preoţii membri ai Cercului pastoral nr. 2 ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” au slujit Taina Sfântului Maslu şi s-au rugat Multmilostivului Dumnezeu pentru a binecuvânta pământul cu ploaie la bună vreme.

dav
dav
dav
dav
dav
dav
dav
dav

Protia slujbei a fost acordată părintelui Busuioc Costică, protoiereu al locului, care, cu părintească dragoste, a participat la rugăciunea întru unitatea de conştiinţă şi de credinţă, şi de această dată, prin slujirea în comuniune cu părinţii şi credincioşii din acest cerc pastoral. În centrul rânduielii de rugăciune pentru cei bolnavi de toată neputinţa trupului şi a sufletului, a fost rugăciunea de dezlegare, iar, la final, au fost citite rugăciunile la vreme de secetă.

Tema întâlnirii a fost susţinută de părintele protopop Costică Busuioc în contextul Anului centenar al Marii Uniri de la 1918 şi s-a intitulat ,,Ortodoxie şi românism. Prezentare şi evaluare din perspectivă istorică şi misionară” S-a discutat despre coordonatele creştine imprimate în structura genetică a poporului român, al cărui certificat de botez este semnat de cel dintâi chemat dintre Apostoli, de Sfântul Apostol Andrei. Apoi, părintele protoiereu a amintit de oraşul Alba Iulia, ,,inima care pulsează UNIREA în mentalul colectiv până astăzi” şi despre importanţa moştenirii lăsate nouă de înaintaşi prin jertfa vieţii lor. ,,UNIREA Şi UNITATEA de neam, de limbă şi de credinţă trebuiesc păstrate cu orice preţ ca pe un dar de neegalat adresat nouă şi generaţiilor viitoare.

Spre final s-a transmis credincioşilor dragostea şi binecuvântarea chiriarhului locului, a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, şi au fost felicitaţi părinţii slujitori de la parohia Holt, părintele Iulian şi părintele Valentin pentru frumoasa activitate socială, misionară şi administrativ gospodărească.

Părintele paroh Iulian Adam a mulţumit părintelui protoiereu pentru dragoste, preţuire şi binecuvântare, a mulţumit părinţilor din Cercul pastoral nr. 2 al Protopopiatului Bacău, cadrelor didactice de la Şcoala Holt şi credincioşilor prezenţi la eveniment şi i-a invitat pe oaspeţi la o agapă frăţească.

(Pr. Iulian Adam)

You may also like...