Cerc Pastoral în Parohia Valea Mare, Roşiori
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în parohia Valea Mare, comuna Roşiori, Protopopiatul Bacău, în seara zilei de 31 martie 2016, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar nr.2 ,,Sf. Cuv. Parascheva”.
În pofida spaţiului mic al lăcaşului de cult, cu hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae”, slujba s-a oficiat în prezenţa unui mare număr de credincioşi de către un sobor de 8 preoţi, în frunte cu părintele protoiereu Costică Busuioc.
După ce s-a citit rugăciunea de dezlegare, părintele protoiereu a rostit, cu evlavie, cuvântul de încheiere al slujbei: importanţa postului, a faptei celei bune, a rămânerii întru unitatea Bisericii dreptslăvitoare, dar mai ales, importanţa iertării vrăjmaşilor.
,,De nu vă veţi ierta unul altuia greşelile, fraţii mei întru Domnul, zadarnic este tot efortul de postire şi de lucrare a binelui pe care cu toţii ni l-am propus. Iertarea eliberează sufletul şi-l face să se înalţe spre ceruri în ceasul morţii. Iertarea te face mai bun, chiar şi pe cel rău îl poate preschimba. Multe ne iartă Dumnezeu, zilnic, şi mult ar trebui să iertăm şi noi semenilor, ca să I ne asemănăm întru bunătate”- a subliniat părintele protoiereu.
După cuvântul de învăţătură, preoţii şi membri ai consiliului parohial au mers la o agapă pregătită de părintele paroh Diaconu Ştefan.