Cerc pastoral la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Glodișoarele
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, luni, 31 iulie 2017, preoţii Cercului Pastoral nr. 1 “Buna Vestire” s-au ȋntrunit în duh de rugăciune şi comuniune frăţească la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Glodișoarele din comuna Secuieni, Parohia Tisa Silvestri din Protopopiatul Bacău.
Preoţii participanți şi credincioșii prezenți ȋn număr destul de mare au trăit clipe de aleasă bucurie duhovnicească prilejuite de oficierea slujbei Agheasmei celei mici de către soborul de preoți. Ȋn continuarea evenimentului, credincioșii au luat parte la un moment foarte important pentru comunitate, sfințirea locului unde va fi ridicată casa praznicală și capela mortuară. De asemenea, preotul paroh Cătălin Filip s-a ȋngrijit ca toți copiii prezenți să primească un mic dar din partea bisericii. La finalul evenimentelor ce s-au desfășurat ȋn curtea bisericii, credincioșii s-au ȋndreptat către Troița ridicată reprezentând “Răstignirea Domnului” aceasta fiind donată de către familia Iasirkovschi Valentin și Nicoleta.
Troița a fost lucrată de către meșterul popular Rodion Stoica, acesta fiind de față și prezentând și alte lucrări executate ȋn lemn cum ar fi: Chipul Mântuitorului și Chipul Maicii Domnului. După oficierea Acatistului Sfintei Cruci troița a fost stropită cu apă sfințită de către preoții slujitori.
Cuvântul de folos a fost rostit de către preotul paroh Cătălin Filip care a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste comunitatea credincioșilor din satul Glodișoarele, evidențiind necesitatea unei capele și a unei case praznicale pentru credincioșii acestei așezări. Ȋntrunirea a continuat cu o agapă creștină unde cei prezenți s-au bucurat din bucatele pregătite de gospodinele satului, mulțumind cu toții lui Dumnezeu pentru toate.
(pr. Augustin Cârlan)