Evocarea împlinirii unui an de la Sfinţirea bisericii din parohia Traian, Protoieria Bacău

În seara zilei de 6 octombrie 2020, cu binecuvântarea Ȋnaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, la Parohia ,,Sfinţii Ȋmpăraţi Constantin şi Elena” Traian, preoţii din Cercul pastoral nr. 2 ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” s-au întâlnit împreună cu enoriaşii parohiei pentru activitatea anuală de cerc pastoral.

Evenimentul a fost prilejuit şi de împlinirea unui an de la slujba de resfinţire a Bisericii, de către Ȋnaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, la data de 6 octombrie 2019. S-au săvârşit Vecernia unită cu Litia şi slujba Parastasului pentru ctitorii adormiţi ai bisericii parohiale.

Tema cercului pastoral a fost ,,Familia creştină la răscruce de vremuri. Tradiţie şi modernitate” şi a fost aleasă în contextul tematic al anului omagial şi a anului comemorativ 2020. Părintele paroh Gavril Trofor a susţinut tema propusă, şi a mulţumit la final tuturor celor prezenţi. Discuţiile au avut loc şi ulterior, într-un cadru festiv, la agapa frăţească organizată de către parohie.

,,Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să fim din nou împreună, acum, la împlinirea unui an de la sfinţirea bisericii noastre. Cred că această filă de istorie vie, va rămâne permanent înscrisă pe pergamentul conştiinţei noastre” ne-a declarat la final unul dintre credincioşii prezenţi la eveniment.

(Pr. Iulian Adam)

You may also like...