Cercul Pastoral Nr. 6 s-a întrunit la Parohia Gloduri din Protoieria Bacău
În dimineața zilei de joi, 14 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia Gloduri a găzduit întrunirea Cercului Pastoral Nr. 6, format din 11 parohii. Preoții, sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche au săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și Taina Sfântului Maslu.
Aceste întâlniri pastorale oferă prilejul preoților de a se reîntâlni în comuniunea Sfintei Liturghii, credincioșilor de a spori activitatea duhovnicească comună și particulară și totodată de a asculta un cuvânt de învățătură axat pe diferite teme de interes religios. Specificul acestor evenimente este ca după slujire, doi preoți, membri ai cercului pastoral, să conferențieze preț de câteva momente pe marginea unei teme.
La evenimentul găzduit de Parohia Gloduri, prin grija părintelui paroh Bogdan Albu, au cuvântat părintele Iulian Huminiuc, parohul bisericii din Răchitoasa având temă „Sfântul Paisie de la Neamț: Inițiatorul, alături de ucenicii săi, al primei traduceri a Filocaliei în slavonă” și părintele Ionuț Todirașc, parohul bisericii din Oțelești, având ca temă „Rugăciunea minții și a inimii în Filocalie – vorbirea omului cu Dumnezeu, hrană, curățire și sfințire a minții și a inimii”. Ambele teme propuse au purtat auditoriul în vremurile filocalice, oferind acestora prilejul de a percepe pe de o parte strădania Sfântului Paisie, iar pe de altă parte practicarea celor traduse de acesta în exercițiul rugăciunii isihaste. Aceste teme vin în contextul Anului Omagial al importanței rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și a Anului Comemorativ al Sfinților isihaști: Simeon Noul teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
În cuvântul său, părintele protoiereu a apreciat pregătirea celor doi preoți conferențiari, dar și implicarea comunității parohiale în activitățile misionar-pastorale ale parohiei. De asemenea, părintele a evidențiat activitatea părintelui Bogdan în cadrul parohiei, aceasta fiind una de înnoire a Bisericii de zid, dar și a Bisericii care sălășluiește în inima fiecărui enoriaș. În semn de prețuire și binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele protoiereu a dăruit părintelui paroh o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva pe Tron, asemenea celei din Catedrala Arhiepiscopală de la Roman, iar celor doi preoți care au cuvântat, câte o icoană cu cei trei sfinți isihaști omagiați și comemorați anul acesta.