Cercul Pastoral ”Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” la Parohia Negri 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, duminică – 02 iulie 2017, preoţii Cercului Pastoral nr. 4 s-au  regăsit  în rugăciune şi comuniune frăţească la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”  Negri.

Preoţii prezenţi şi credincioșii din  parohie au trăit  clipe de aleasă bucurie duhovnicească prilejuită şi de prezența în mijlocul comunității a raclei cu Sfintele Moaște ale Sfântului ANTIPA de la Calapodești, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, precum și a  sfintelor acoperăminte ale Sfintei Cuvioase Parascheva aduse de la biserica Parohiei Filipeşti.  Cu acest prilej, în biserică a fost oficiată Vecernia cu Litia şi slujba Acatistului.

Participăm din mila lui Dumnezeu şi cu Înalta Binecuvântare a Înaltpreasfinţitului nostru Arhiepiscop IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului,  la o nouă întâlnire duhovnicească şi de înaltă încărcătură spirituală,  astăzi, în ziua a doua a lunii lui cuptor.  Prin această slujbă  misionară, la care  suntem prezenţi  cu multă dăruirebucuria noastră a fost cu atât mai mare cu cât am simţit  o comuniune mai puternică și cu Sfinții…  dar și între noi slujitorii  Domnului cât şi între  preoţi şi credincioşi ”, a precizat părintele Octav SANDU, coordonatorul Cercului Pastoral ”Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Protopopiatul Bacău.

Cuvântul de învățătură, rostit de părintele ic. stavrofor Ioan Vadana la finalul Sfintei Slujbe, cu multă  evlavie şi  aleasă recunoştinţă la adresa Sfântului Voievod Ştefan, a readus “în inimile şi cugetele tuturor modelul şi pilda vie a Sfântului Voievod, ctitor de locaşuri sfinte şi apărător al dreptei credinţe” , însufleţind întreaga adunare a bisericii.

Programul zilei a continuat cu “liturghia de după liturghie”, cei prezenții fiind invitați la o agapă frăţească prin care s-a făcut deplină bucuria comuniunii, fiecare având posibilitatea să se împărtășească din experiențele activității misionare și de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu.

Pr. Ionel Ştefan

You may also like...