Chipurile victimelor de la ”Colectiv” și steagul Franței, pe zidurile mănăstirii de la Valea Budului

Victimele de la ”Colectiv” și cei uciși în atentatele din Franța au fost pomeniți astăzi, luni, 16 noiembrie, în rugăciunile săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.

 
1_4
2_3
3_4
4_1
5_3 (1)
5_3
7
9
14
15
17_1
dsc_0893
dsc_0894
dsc_1010
dsc_1070
dsc_1082
dscn6749
Alături de steagul României, cel al Franței, arborat în bernă, a fluturat astăzi pe crucea de la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Pe zidul exterior al mănăstirii au fost derulate imagini cu tinerii care și-au pierdut viața în incendiul de la ”Colectiv”.  În biserică, ierarhul, preoții și credincioșii s-au rugat pentru toți cei care au suferit și mai suferă din pricina accidentelor și atentatelor.O zi de doliu european trăită așa cum se cuvine în Biserica noastră, prin post și rugăciune, după cum este tradiția și învățătura creștină. Nimic mai cuprinzător și mai profund decât gândurile și cuvintele înălțate prin taina Sfântului Maslu către Preamilostivul Dumnezeu în această zi din postul Nașterii Domnului.

La sfârșitul slujbei, cu genunchii plecați Înaltpreasfințitul Ioachim a rostit rugăciuni speciale pentru acest moment din viața Bisericii.

”Am  făcut pomenire pentru cei care au murit în accidente, în atentate, dar ne-am rugat și pentru cei care au trecut prin suferință, aflați pe patul de spital, arși sau răniți, care au poate mai multă nevoie de sprijinul nostru moral”<span class="su-quote-cite">a declarat, printre altele, ierarhul la sfârșitul slujbei.</span>

”Ne-am rugat Bunului Dumnezeu să dea gând bun celor care au în mână administrarea țărilor, a orașelor sau a satelor, și un gând bun și nouă celor care avem responsabilități în Biserică”, a mai adăugat. ”Să discerneți esențialul de non-esențial”<span class="su-quote-cite">a precizat ierarhul.</span>

”Avem datoria ca, îndeosebi în această perioadă de post, să căutăm pacea, să ne rugăm, căci prin aceasta Dumnezeu ne va da putere. Să nu uitați că nu este important câte fapte bune am făcut în această viață, ci importantă este direcția în care ne îndreptăm”<span class="su-quote-cite">a mai spus Înaltpreasfinția Sa</span>

făcând invitația tuturor de a participa, și în acest post, în fiecare vineri, la Taina Sfântului Maslu care se va oficia la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.

1a
dsc_0898_0
dsc_0900_0
dsc_0993_0

You may also like...