Comuniune de rugăciune la biserica parohiei Lazaret din Bacău
Miercuri, 2 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat Taina Sfântului Maslu la biserica parohiei Lazaret din municipiul Bacău.
La ceas de seară, în prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești, adusă în pelerinaj, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat Taina Sfântului Maslu la biserica parohiei Lazaret din municipiul Bacău. Înconjurat de un sobor de preoți, în prezența a numeroși credincioși, ierarhul a rostit rugăciuni de dezlegare și binecuvântare, după care a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța comuniunii în Hristos Domnul.
Totodată, făcând referire la îndemnurile la unitate promovate în viața publică în contextul serbării Zilei Naționale a României, ierarhul a explicat faptul că singura unitate este cea în Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul întrupat, în dragostea Căruia ne putem regăsi.
La rândul său, preotul paroh Marius Iacobeanu a mulțumit chiriarhului pentru prezența la rugăciune în mijlocul credincioșilor din această parohie, exprimându-și recunoștința pentru faptul că, de-a lungul anilor, Înaltpreasfinția Sa a susținut și promovat proiectele social-filantropice și misionare derulate în cadrul acestei parohii.