Comuniune și rugăciune la Parohia Zlătari
Joi – 8 octombrie 2015, în contextul “Anului omagial al Parohiei și mănăstirii” precum și al ”Anului comemorativ al Sf. Ioan Gură de Aur”, cu binecuvântarea IPS Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral misionar “Preot Profesor Constantin Galeriu” la Parohia Zlătari.
Sub protia Părintelui protopop Costică Busuioc, soborul preoților prezenți la acest eveniment a slujit Sfânta Liturghie, urmată de cuvântul gazdei, părintele Iulian Hârjan care a prezentat istoricul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Câmp – comuna Parincea. Vorbind despre ctitoria veche a meșterului Matei, părintele Iulian a subliniat ”lucrarea și activitatea părintelui Velea Mihail și a maicii starețe, stavrofora Evlampia Corciu, care au înfiripat viata monahicească în aceasta zonă”.
În discuțiile ce au urmat, părintele protopop a ridicat problema revitalizării vieții spirituale în această parohie, arătând necesitatea prezenței creștinilor în Sfânta Biserică, astfel păstrându-se vie credința și tradiția ortodoxă.
Împreună cu preoții slujitori prezenți: părintele Calinic – duhovnicul Măanăstirii Sfântul Nicolae, Părintele Dima Vasile –parohia Nănești, preot Liche Vasile – parohia Poieni, preot Bădăluță Vasile – parohia Răcătău, preot Cucu Ciprian – parohia Horgesti, preot Lambru Florin – parohia Lecca, preot Tătaru Liviu – parohia Parincea, preot Frasin Gelu – parohia Viforeni, părintele Daniel Pruteanu, coordonatorul cercului pastoral, adresându-se părintelui protoiereu și credincioșilor prezenți, a mulțumit IPS Ioachim care a dat binecuvântare pentru desfășurarea activităților acestui Cerc Pastoral.
Următoarea întrunire de cerc va avea loc la parohia Poieni – Parincea, în data de 5 noiembrie 2015.