Concursul Național Catehetic la Parohia Berești-Bistrița II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sâmbătă, 15 februarie 2025, a avut loc a treia întâlnire în cadrul Concursului Național Catehetic, la Parohia Berești-Bistrița II.

În ciuda vremii friguroase de iarnă, copiii au ajuns la Biserica „Sfinții Voievozi”, unde s-au reconectat la tematica propusă a Anului Omagial 2025 în Patriarhia Română.

Părintele Rotaru Ovidiu a recapitulat cu cei prezenți tema primei Cateheze susținută sâmbăta trecută, respectiv „Organizarea Bisericească – Ce este o Patriarhie ?”, după care le-a fost prezentată cateheza „Chipuri de duhovnici: Sf. Cuv. Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Sihăstria”.

Cea de-a patra activitate urmează să se desfășoare în vacanța apropiată, respectiv în ziua de miercuri 26 februarie, când vor merge pe urmele acestor sfinți cuvioși, în pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria. Va urma o vizită în  stațiunea montană Durău pentru o cură de oxigen și veselie pe pârtie.

Părintele Rotaru Ștefan-Ovidiu a adus alese mulțumiri doamnei prof. înv. primar Dordea Camelia-Mihaela de la Școala Gimnazială „Vasile Borcea” din Berești-Bistrița, pentru colaborare și prezența constantă la toate activitățile din cadrul Concursului Național Catehetic 2025.

You may also like...