Conferință duhovnicească la Colegiul Mihai Eminescu din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Ioachim, Arhiepiscopul  Romanului și Bacăului, în săptămâna a V-a a Sfântului și Marelui Post, la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău a fost organizată conferința duhovnicească „Tinerii și provocările actuale ale societății” avându-l ca invitat pe Preacucernicul Părinte Marius Popescu, paroh al bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Bacău.

IMG_20160414_131315
IMG_20160414_131805
IMG_20160414_132034

Părintele Marius Popescu le-a vorbit magistral tinerilor elevi ai colegiului despre faptul ca ”oamenii, în special creștinii, trebuie sa fie toleranți, iubitori, liberi, credincioși și apropiați de Sfânta Biserică și de părinții duhovnicești”. Activitatea s-a dovedit a fi atrăgătoare atât pentru elevi (prezenți în număr mare la această conferință) cât și pentru cadrele didactice ale colegiului, care au arătat un viu interes față de cele rostite, cu atâta suflet, de către părintele conferențiar.

”Această activitate, în opinia noastră, a avut un real succes, în acest mod ajutându-i pe elevi să urce o treaptă spre mântuirea sufletelor și spre slăvita Înviere a lui Hristos” – a ținut să menționeze părintele Justinian Cimpoeru, profesor de religie la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău.

You may also like...