În contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Colegiul Național Vasile Alecsandri a organizat în săptămâna a șasea a Postului Mare conferința cu tema ”Tinerețe și responsabilitate”, avându-l ca invitat pe părintele Marius Popescu, parohul bisericii Sf. Ioan și cadru universitar la U.A.I.C. – Iași.
În Protopopiatul Bacău, începând din luna martie, se desfășoară proiectul educațional ”Cuvinte de duhovnici pentru tineri destoinici”, un parteneriat ce se derulează – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în perioada Postului Mare. Seria evenimentelor constă în susținerea unor conferințe duhovnicești în cadrul a șapte colegii din municipiul Bacău, („Ferdinand I.”, „Gh. Vrânceanu”, ”Vasile Alecsandri”, „Mihai Eminescu”, „Ion Ghica”, „Henry Coandă” şi „N.V. Karpen”) precum şi Oneşti (Şcoala Gimnazială „Ghiţă Mocanu”), în parteneriat cu Protoieriile Bacău și Oneşti.
Colegiul Național Vasile Alecsandri a organizat în săptămâna a șasea a Postului Mare (miercuri – 20 aprilie 2016) conferința cu tema ”Tinerețe și responsabilitate”, avându-l ca invitat pe părintele Marius Popescu, parohul bisericii Sf. Ioan și cadru universitar la U.A.I.C. – Iași. Desfășurată la mijlocul ”Săptămânii altfel”, activitatea a fost coordonată de părintele profesor Căsăneanu Ionuț, inspector de specialitate, și organizată de prof. Loredana Olteanu, prof. Maria Muraru, prof. Afrodita Timofte și prof Danțis Ionuț, încadrându-se în șirul conferințelor ”Cuvinte de duhovnici pentru tineri”.
Într-o manieră neconvențională și de înaltă ținută academică, elevii au fost provocați să conștientizeze diferitele pericole la care se expun în lumea de azi și cum pot face față provocărilor. Astfel părintele i-a îndemnat ”să caute fericirea care dăinuie, așezându-L întotdeauna în ecuația vieții pe Dumnezeu”, să aleagă rugăciunea, postul și faptele bune.
În încheiere, în laboratorul AEL al prestigioasei instituții de învățământ, părintele a răspuns întrebărilor venite din partea elevilor, propunând spre vizionare un inedit material power-point în care ideile forță, prezentate într-o manieră structurată, au provocat elevii la meditație, dezbatere și dialog.
Prof. Loredana Olteanu, Colegiul Național Vasile Alecsandri – Bacău