Credincioșii din parohiile Țârdeni și Gura Văii, în pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sâmbătă, 31 August, parohiile Țârdeni și Gura Văii, prin intermediul centrul de pelerinaj Meteora au vizitat și s-au închinat la mai multe edificii religioase din Moldova.

Astfel, credincioșii în număr de aproximativ 80 de persoane s-au putut închina moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, la Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, precum și la alte mănăstiri și edificii religioase moldave. Preoții celor două parohii au completat pașii pelerinilor cu descrieri despre monumentele vizitate, istorisiri, rugăciuni și cântece. 

Ziua a fost încununată cu vizitarea Catedralei Arhiepiscopale din Roman, unde călătorii au avut bucuria de a primi binecuvântarea arhierească prin mâna Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care precum o gazdă bună a mângâiat sufletele celor prezenți prin frumosul cuvânt de învățătură și descrierea scenelor pictate în edificiul istoric de la Roman. 

You may also like...