Daruri la început de an școlar pentru copiii din Parohia Traian

Ȋn prima zi a anului şcolar 2015-2016, cu emoţie în suflet, copiii de la Şcola Gimnazială Traian, în prezenţa domnului director şi a oficialităţilor locale, avându-le alături pe doamnele educatoare, învăţătoare şi domnii diriginţi au participat la rugăciunea de binecuvântare la început de an școlar.

IMG_0455
IMG_0457
IMG_0459
IMG_0461
IMG_0463
IMG_0470
IMG_0473
IMG_0481

La sfârşitul ceremoniei PC. Pr. Trofor Gavril, paroh al Parohiei Ortodoxe Traian, pentru toți elevii acestei școli, a oferit fiecărui cadru didactic care are sub îndrumare cele 11 clase (de la grădiniţă până la clasa a VIII-a) câte un pachet cu rechizite şi materiale didactice care vor veni în sprijinul copiilor pe parcursul anului şcolar, atunci când va fi nevoie.

,,Urmând îndemnul Ȋnaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a lansat programul ”Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi!” , în anul acesta credincioşii noştri împreună cu câţiva sponsori au răspuns chemării noastre şi astfel am achiziţionat aceste materiale didactice şi rechizite pentru cele 11 clase ale şcolii din parohia noastră. Mulţumim Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim şi tuturor celor care au fost alaturi de noi!”, a declarat părintele Trofor Gavril, paroh al Parohiei Ortodoxe Traian, Protopopiatul Bacău.

You may also like...