De ziua aniversară IPS Ioachim s-a rugat pentru sănătatea sufletească și trupească a păstoriților Săi
Vineri, 29 martie 2019, de la ora 18.00, Părintele Arhiepiscop Ioachim a oficiat taina Sfântului Maslu la biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. La slujbă au fost prezenți preoți consilieri și inspectori eparhiali, preoți din protopopiatul Bacău din mediul urban și rural alături de o parte din credincioșii lor.
În ziua în care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a împlinit 65 de ani de viață, un impresionant sobor de preoți, pelerini și credincioși de la parohiile cu hramurile Sfântul Gheorghe, Sfinții Împărați și Sfinții Voievozi din Bacău au fost preț de câteva ore în rugăciune prin oficierea tainei Sfântului Maslu la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului din protopopiatul Bacău.
Cu toți au fost binecuvântați de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim care li s-a alăturat la acest moment duhovnicesc și aniversar. Ierarhul a rostit rugăciuni pentru tămăduirea bolilor trupești și sufletești.
În continuare, părintele protopop Costică Busuioc, alături de părinții împreună slujitori și de numeroși creștini au oferit buchete de flori Chiriarhului lor în semn de prețuire și aleasă cinstire și i-au transmis ierarhului gânduri de felicitare, de sănătate, de împliniri și rodnică slujire, cu prilejul aniversării zilei de naștere. Părintele Arhiepiscop Ioachim a mulțumit tuturor celor prezenți, cler și credincioși, pentru dragostea pe care o manifestă în mod constant față de biserică. Cu bucuria binecuvântării în inimi credincioșii au mers la casele lor mai întăriți și îndreptați sufletește, dând slavă lui Dumnezeu.