Debut de turneu pentru Corala „Episcop Melchisedec” a preoților Protoieriei Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și în acest an, Corala „Episcop Melchisedec” a preoților Protoieriei Bacău a debutat turneul de colinde prilejuit de marele praznic al Nașterii Domnului. Având experiența celor aproape 10 ani de la înființare, vocile auzite la unison împărtășesc în același gând credința în Treimea cea de o ființă, cântul fiind în același timp și o rugăciune înălțată către Dumnezeu. 

La început lunii decembrie, grupul vocal al clericilor, deja a concertat la patru parohii băcăuane (Parohia „Sfântul Andrei Criteanul”, Parohia „Sfântul Nicolae” Podiș, Parohia „Sfinții Arhangheli” Holt și Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Gherăiești), urmând ca până la sărbătoarea Crăciunului mai multe parohii și instituții ale Bacăului să primească vestea Nașterii Pruncului Sfânt. Concertele se desfășoară în mod obișnuit după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, slujbă care cunoaște o participare mai intensă din partea credincioșilor în perioada posturilor de peste an.

Corul „Episcop Melchisedec” a fost înființat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în anul 2014, însumând un număr de aproximativ 40 de preoți. De-a lungul existenței sale a susținut numeroase concerte, prilejuite de marile sărbători ale Bisericii noastre precum și de evenimentele istorice care au avut o însemnătate deosebită pentru cultura și spiritualitatea poporului nostru. Preoții au interpretat piese cu caracter liturgic, colinde, pricesne și cântece patriotice, atât în bisericile noastre, cât și pe marile scene, participând la numeroase concursuri naționale.  

Prin aceste colinde, frumos armonizate, se pot transmite învățături de credință foarte profunde, adevăruri dogmatice și învățături morale, notele muzicale făcând ca acestea să fie mai ușor de asimilat de către mințile și inimile celor care le ascultă. Colindul este o formă de cinstire adusă lui Dumnezeu, dar și un mijloc de catehizare al creștinilor. Acest aspect a fost sesizat și de către Arhipăstorul nostru Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, care a preluat unele melodii arhicunoscute în popor și le-a îmbogățit cu noi texte, oferindu-le consistență, adevărurile dogmatice fiind îmbrăcate în haina frumoasă a cântului.

Pr. Răzvan-Dimitrie Radu

You may also like...