Debutul sesiunii de formare intensivă pentru cei 20 de preoți consilieri în adicții din Protoieria Bacău
Luni, 12 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la sediul Agenției Naționale Antidrog – filiala Bacău, a avut loc debutul cursurilor de perfecționare pentru cei 20 de preoți coordonați de către părintele protoiereu Ciuche Eugen-Ciprian, care în perioada 30 martie – 1 aprilie au parcurs prin intermediul Federației Filantropia a Patriarhiei Române modulul de teorie din cadrul programului de formare profesională, specializarea „Consilier în domeniul adicțiilor”. Strădania slujitorilor sfintelor altare s-a concretizat prin obținerea unui certificat de atestare profesională emis de către Autoritatea Națională de Calificări (ANC), oferit preoților de către ierarh, într-un cadru solemn.
Workshopul derulat în biserica de pe Meteora Bacăului în data de 17 iunie 2022 a avut ca scop punerea bazelor unei strategii intitulate generic „Darul libertății” prin care preoții recent certificați de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Educației Naționale să se poată forma în continuare într-o manieră intensivă timp de trei luni de zile, începând de astăzi, 12 Septembrie 2022. Perfecționarea clericilor are în vedere două căi principale ale acestui domeniu, prevenție și intervenție. Începând de astăzi, în fiecare zi de luni a săptămânii, în intervalul orar 09:00 -12:00, preoții consilieri în adicții vor efectua stagii de formare intensivă. Acestea vor avea în vedere cunoașterea efectelor negative ale substanțelor psihotrope, inițierea unei campanii de prevenire și dobândirea de abilități în domeniul consilierii individuale ale consumatorilor. Activitatea se va încheia la începutul lunii decembrie, prin susținerea une testări și totodată conferirea unui certificat de formare din partea Agenției Naționale Antidrog.
În prima întâlnire participanții s-au acomodat formatului propus de către doamna Marta Butnaru inspector de specialitate, doctor în Sociologie și prevenirea consumului de droguri și gazda proaspeților consilieri în adicții prin intermediul unui exercițiu intitulat „Cartea mea de vizită”. Mai apoi, preoții au fost invitați să scrie așteptările pe care le au cu privire la aceste întâlniri precum și nelămuririle sau provocările fiecăruia pe „foaia de gândire” care va deservi drept instrument de cunoaștere și lămurire cu privire la problematica adicțiilor.
Următoarea etapă a sesiunii a însemnat întocmirea unui metaplan prin care s-au putut înțelege mai bine anumite noțiuni de bază precum: drog, toxicoman/ toxicomanie, uz, abuz, dependență, dependență fizică, dependență psihică supradoză, toleranță, sevraj (sau sindrom de abstinență). În continuare, clericii s-au împărțit în echipe și au identificat cauze ale consumului de droguri, efectele căutate de către dependenți, precum și consecințele sau efectele negative pe care acestea le au supra lor sau a familiilor lor.
Finalul întâlnirii a adus cu sine completarea unui scurt chestionar de evaluare a cunoștințelor, pentru ca mai apoi fiecare participant să poată oferi un feed-back despre orele petrecute la sediul Agenției.
Pe parcursul celor trei luni de zile, preoții vor parcurge alături de doamna Marta Butnaru și domnul Radu Năforniță, comisar șef de poliție, mai multe etape ale cunoașterii acestui fenomen prin abordarea unor subiecte precum prevenția și serviciile de prevenire, asistența consumatorilor, metode de intervenție și consiliere a dependenților și aparținătorilor acestora și vor lua contact cu rețeaua de prevenire a consumatorilor, precum și cu exerciții practice, specialiști invitați care vor răspunde întrebărilor cursanților și studii de caz.
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu