Diptice

La început era Cuvântul și El era în Dumnezeu,

Dar Dumnezeu era Cuvântul – sfințească-se numele Său.

El exista printr-Însul veșnic, căci El era din început,

Prin El au fost făcute toate, din toate câte s-au făcut.

 

Viața era întru Dânsul și tot în El al ei Izvor.

Tot El turnă în om suflare și îl făcu nemuritor.

Lumina lui, aprinsă veșnic în infinitul abisal,

Umplu chiar vidul non-ființei și întunericul acauzal .

Cel făurit din praful Terrei, numit de Dumnezeu Adam,

Purta-va-n el lumina vieții, ca dar al Lui din neam în neam.

Iar când a fost plinirea vremii, în timpu-acesta curgător,

Trimis a fost Ioan profetul ca înainte-mergător.

 

Acesta nu era Lumina, ci doar un simplu făclier

Și a venit s-arate lumii Hristosul coborât din cer.

Ioan purta Lumina-n suflet, trăind viață de ascet.

El este ultimul din dyptic având mandatul de profet.

 

Lumina cea adevărată, venită-n lume ca Logos,

Prin întrupare primi nume, acela de Iisus Hristos.

Lumina străluce în tot omul, creat frumos, cu suflet viu,

Iar la cădere-și cată chipul să-l facă iarăși străveziu.

 

Lumina revenită-n lume, deși în lume ea era,

Dar omul căzut în tenebre, cu ochi trupești n-o distingea.

Cel Preaînalt păstră-ntre oameni un neam ales și virtuos,

Ca prin acesta să coboare în lume, ca Iisus Hristos.

 

Într-ale Sale El venit-a, însă ai Săi nu L-au primit,

Dar cei ce L-au primit pe Dânsul, viața lor și-au mântuit.

Prin El tot omul dialogic nu va mai fi un solitar,

Că i s-a dat din nou putința de a fi Om nou născut prin har.

 

A se renaște întru Dânsul, înseamnă-n duhul a trăi,

Că moartea deveni un paște spre veșnicia lui a fi.

Când Logosul se întrupează , izvor de har și adevăr,

A Tatălui văzut-am slavă, toți cei ce am gustat din măr.

 

Ioan mărturisea prin Duhul că e nimic față de El,

Deși din veci născut din Tatăl, lumii-L prezintă ca un Miel.

Iisus veni să mântuiască, purtând iubirea pe calvar.

Din plinătatea Lui, prin veacuri, noi am primit har peste har.

 

Prin Avraam avem credința; prin Iisus simțim iubirea;

Apostolii ne dau nădejdea că Tatăl ne dă mântuirea.

Iar toți cei renăscuți printr-Însul, pe vița lui fiind grefați,

Zidim Biserica măririi, numindu-ne surori și frați.

 

În dipticele ei rămânem cu toți din veac și moși-strămoși

Nutrind nădejdea că în ceruri vom deveni și noi hristoși

 

*Meditație poetică în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Genealogia Mântuitorului

You may also like...