Duminica părinţilor şi copiilor – prilej de omagiere şi susţinere a familiei creştine*
Aprobată prin hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii noastre, Duminica Părinților și Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, este prilej de a reafirma rolul principal al familiei în creșterea și educația copiilor pentru viață
Hristos a înviat!
Familia este cununa creației lui Dumnezeu şi mediul binecuvântat de El în care omul-copil începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a binecuvântat familia la nunta din Cana Galileii, făcând „început al minunilor” Sale (cf. Ioan 2, 2-11), a ajutat părinți aflați în suferință (cf. Marcu 5, 22-43; Luca 7, 11-17), i-a binecuvântat pe copii (cf. Luca 18, 16) şi a descoperit oamenilor iubirea Tatălui din ceruri pentru întreaga lume (cf. Ioan 3, 16).
Familia este „biserica de acasă”, după cum a fost numită de Sfântul Ioan Gură de Aur, în care se cultivă iubirea conjugală, părintească, fiască şi frăţească. Cu ajutorul părinţilor, copilul începe să simtă iubirea lui Dumnezeu pentru el şi să cultive iubirea faţă de cei din jurul său. Iubirea copiilor faţă de părinţi se arată mai ales în comunicarea cu ei. Domnul Iisus Hristos a fost copil, crescând în ascultare de Dumnezeu Tatăl din ceruri, de Mama Sa, Sfânta Fecioară Maria şi de Dreptul Iosif, ocrotitorul Său. Sfânta Evanghelie spune că „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52).
Caracterul copiilor se formează mai ales prin iubirea părinţilor faţă de ei şi prin modul de vieţuire al părinţilor. De aceea, părinţii sunt chemaţi să trăiască adevărata credinţă, să cultive iubirea în familie, libertatea și demnitatea persoanei umane, create după chipul lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Învață–ți copilul să nu pună preț pe bani, nici pe slavă lumească, nici numai pe viața de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înțelept”[1].
Copiii născuți în familie și botezați de Biserică în numele Preasfintei Treimi pot deveni cetățeni ai Împărăției cerești veșnice, dacă în viața lor pământească au cultivat darurile duhovnicești primite la Sfântul Botez, după cum ne arată familiile care au dăruit Bisericii mai mulți sfinți, înscriși în calendar.
În ultimele decenii, în contextul multor provocări la adresa familiei creştine, Biserica a intensificat activitățile ei privind consolidarea acesteia. În Patriarhia Română, câțiva ani au fost dedicați familiei și educației. De exemplu: 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii; 2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox; 2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilor. Anul 2021 este în mod deosebit dedicat pastoraţiei românilor din afara României, părinți și copii aflați adesea printre străini. În acest context, în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021, în Patriarhia Română se desfășoară Concursul Național Catehetic Biserica: familia românilor de pretutindeni, care se adresează copiilor din grupele catehetice parohiale din țară și din diaspora, înscrise în Programul Național Catehetic Hristos împărtășit copiilor. Scopul concursului este crearea unor legături spirituale între grupurile catehetice din țară și cele din diaspora română. Grupurile de cateheză participante au realizat și au implementat miniproiecte având caracter cultural şi filantropic, adresate cu preponderență familiei.
Pandemia actuală a afectat în mod direct familiile din țară și din diaspora, precum și educaţia copiilor. Studiile recente evidențiază utilitatea, dar și limitele educației on-line: stres, oboseală mentală, manifestări depresive, pierderea motivației, dificultăți în gândire, în concentrare și în luarea deciziilor. O educație temeinică pentru viață include experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități concrete, începând din familie și continuând în școală, în viaţa Bisericii şi a societăţii.
În contextul secularizării tot mai accentuate a societății actuale, este necesară reafirmarea rolului principal al familiei în creşterea şi educaţia copiilor pentru viaţă, precum şi susţinerea spirituală şi materială a familiilor defavorizate şi a familiilor care au mulţi copii. Totodată, pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generațiilor de copii și de tineri din societatea actuală, este foarte necesară cooperarea dintre Biserică, Familie și Şcoală, pentru a fi cultivate vocațiile specifice ale copiilor şi tinerilor.
Adresăm părinților și copiilor români de pretutindeni un mesaj părintesc de multă prețuire, precum și îndemnul de a păstra și de a cultiva credința creștină ortodoxă, împreună cu valorile spiritualității românești în familie, în biserică şi în societate, spre bucuria tuturor copiilor şi a părinților!
Cu aleasă preţuire şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 427.