Dumnezeu să ocrotească România păstrând-o creștină și unită!

Sfânta Liturghie la Catedrala ”Înălțarea Domnului”, urmată de o slujbă de pomenire și un Te Deum în Piața Tricolorului au constituit astăzi, 24 ianuarie 2018, momentele cheie ale serbării celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române în municipiul Bacău.

img_9653
dsc_0060_0
dsc_0066
dsc_0072
dsc_0084
dsc_0089
dsc_0117
dsc_0122
dsc_0149
dsc_0156
dsc_0163
dsc_0175
dsc_0177
dsc_0196
dsc_0201
img_5603
img_5632_0
img_5665-2
img_9644-2

Catedrala ”Înălțarea Domnului” a fost astăzi, 24 ianuarie, locul în care au debutat evenimentele prilejuite de serbarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. După săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența a peste o 100 de preoți și numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a oficiat slujba de pomenire a făuritorilor Micii Uniri, rostind rugăciuni specifice acestui moment.

După aceasta, în Piața Tricolorului din centrul urbei, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit o slujbă de Te Deum, în prezența reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, precum și a băcăuanilor, care au sfidat vremea potrivnică pentru a trăi laolaltă solemnitate acestei zile.

Cu steaguri în mâini, orășenii au cântat imnul național și „Hora Unirii”, alături de corala „Episcop Melchisec Ștefănescu” a Protopopiatului Bacăului și Muzica militară a Garnizoanei Bacău.

La rândul său, ierarhul a rostit un mesaj prin care a îndemnat la neuitare și la păstrarea identității și a explicat puternica legătură dintre patrie și biserică:

Unirea nu este doar împlinirea unui ideal sau consecința firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unui sentiment, a unei trăiri spirituale, religioase, a unei națiuni ce s-a adăpat de-a lungul timpului din același izvor nesecat al Evangheliei, s-a închinat aceluiași Dumnezeu împărtășindu-se din aceleași Sfinte Taine în cadrul acelorași slujbe. Dincolo de granițele geo-politice ce îi despărțeau, românii au simțit la fel prezența lui Dumnezeu, fiind în unitate de credință.

Tot acum Ierarhul a transmis un mesaj și tinerei generații, pe care a îndemnat-o la iubire de Dumnezeu și la unitate:

 Generația de astăzi are datoria sacră nu doar de a purta o vie amintire și de a comemora periodic faptele străbunilor, ci și de a lupta pentru păstrarea patrimoniului material și spiritual lăsat moștenire de aceștia. Acest patrimoniu este România la care au visat voievozii, pentru care au murit eroii, pe care au cântat-o  poeții. 

Arhipăstorul nu a uitat nici pe cei plecați în diaspora, pe care i-a încurajat să nu uite valorile morale și credința ortodoxă:

Oricât de risipiți am fi prin lume și oricât de mult am admira civilizațiile marilor puteri mondiale, să facem recurs la memorie, să nu uităm cine suntem, să nu uităm identitatea noastră și faptele voievozilor, să ne pomenim eroii și să fim mândri de cei ce au făurit România modernă, căci toate aceste împliniri sunt coloana vertebrală a acestei națiuni și amprenta identității ființei noastre naționale. Chiar dacă paradigma politico-socială contemporană s-a schimbat, iar omul recent nu mai are o rigoare în stabilirea priorităților când vine vorba de axiologia valorilor, fundamentele care definesc existența noastră trebuie asumate. Oricât de departe am fi de țară și de etosul ei, să nu ne dezrădăcinăm, să nu ne înstrăinăm de ceea ce suntem și constituie matricea noastră ființială. Un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o. 

Au urmat apoi alocuțiuni ale oficialităților centrale, județene și locale, manifestarea încheindu-se cu îndemnul ierarhului ”Să nu ne dezicem de ceea ce suntem, să ne iubim țara și să ne aducem aportul la împlinirea și conservarea idealurilor pentru care au luptat martirii și eroii acestui neam! Dumnezeu să ocrotească România păstrând-o creștină și unită! Dumnezeu să binecuvinteze România și pe români!”

(pr. Constantin Gherasim, foto: pr. Daniel Marari)

You may also like...