Elevii premiați ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Buhuși au fost răsplătiți de către Parohia „Sfânta Înviere”

În data de 18 decembrie 2021, mai mulți elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”– Buhuși, au participat la un concurs cu derulare internațională intitulat „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III” Ediția a VI-a – 2021, Etapa I „Hristos se naște, măriți-L!”. În urma evaluării lucrărilor, au fost obținute 14 premii,  dintre care 12 premii I și două premii II.

Premierea sârguincioșilor elevi a avut loc la biserica „Sfânta Înviere”, într-un cadru deosebit în ziua de duminică, 30 ianuarie cu ocazia sărbătorii „Sfinții Trei Ierarhi”.  După participarea la Sfânta Liturghie, elevii au fost prezentați în fața credincioșilor și răsplătiți de părintele paroh Sbârcea Romeo, cu frumoase cuvinte de apreciere și daruri constând în cărți și icoane.

Colaborarea rodnică dintre Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și parohia „Sfânta Înviere” se reflectă în activitățile de voluntariat și de catehizare, serbările de Crăciun și de Paști, la „Scolile de vară”, organizate în  incinta bisericii, premierea elevilor cu rezultate deosebite la olimpiada de religie și alte concursuri de profil.

Pe această cale, instituția școlară aduce mulțumiri parohiei pentru organizarea deosebită și pentru implicarea în acest eveniment a preoților slujitori și a părintelui paroh, pentru permanenta disponibilitate față de activitățile elevilor.

 

You may also like...