Evanghelia, mereu actuală

Părintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a scris o serie de articole, publicate online și pe Portalul Doxologia, în care a ales câteva volume spre a le propune spre lectură creștinilor care aleg să se pregătească și în acest fel pentru a întâmpina sărbătoarea Nașterii Domnului. În cel mai recent dintre aceste articole, părintele Constantin Sturzu  aduce în atenția cititorilor cea mai recentă carte a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Evanghelia astăzi.

coperta_1_evanghelia_astazi
pr_constantin_sturzu
 În puţinele zile care au mai rămas din acest post, să punem în balanţă mereu pe cele din afară cu cele dinlăuntrul nostru. Să ne oprim pentru o clipă şi să ne întrebăm, cu sinceritate, ce ne bucură cu adevărat.

Să recapitulăm. Sunt patru lucrări propuse până acum în precedentele articole publicate în acest post al Crăciunului. Toate cu scopul de a ne ajuta să ne adâncim în Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Zbaterea omului care-L caută pe Dumnezeu, care are nevoie de mântuirea Lui este foarte bine zugrăvită în volumul „Cuvântul şi condiţia umană” (Alois Gherguţ). Dumnezeu S-a făcut om şi nu doar că ne-a izbăvit de sub puterea morţii, ci ne cheamă să fim părtaşi la viaţa cea dumnezeiască († Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „Divino-umanitatea lui Hristos şi îndumnezeirea omului în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul”). În manifestarea lui cotidiană, creştinismul se confruntă cu multe provocări. Problematizări şi soluţii concrete identificăm în „Arhiereul”, o lucrare semnată de Ieromonahul Tihon. Dialogul dintre Nicu Gavriluţă şi Vasile Bănescu în „Homo religiosus şi simulacrele realităţii” lărgeşte spaţiul înţelegerii pe coordonatele credinţei şi culturii. În ordine, am avut, aşadar: un volum de eseuri, o carte teologică, un roman şi o dezbatere de idei. Pe măsura înţelegerii fiecăruia, funcţie de apetenţa pentru un anumit tip de literatură.
A cincea lucrare este un volum de predici care a văzut recent lumina tiparului. Un ghid care să-l însoţească pe creştin de-a lungul unui an liturgic, apropiindu-l de cuvântul Scripturii, oferindu-i motivaţia pentru a trece de la reflecţie la faptă. Deşi poartă semnătura Arhiepiscopului Ioachim Giosanu al Romanului şi Bacăului, lucrarea „Evanghelia astăzi”* este elaborată din vremea în care, ca tânăr ieromonah, se afla la Paris atât pentru studii doctorale, cât şi pentru slujire şi propovăduire. Acum trei decenii a început această misiune a actualului Chiriah de la Roman, cel care a rămas în istoria Bisericii ca fiind fondatorul „primei mănăstiri româneşti din Occident” (p. 10). În cei aproape 10 ani în care misiunea a atins, deopotrivă, inimi de români şi de francezi, s-a adunat un număr consistent de predici de o neştirbită actualitate.Volumul „Evanghelia astăzi” explică, pe temei patristic, pericope evanghelice citite în biserici în duminicile de peste an, adânceşte înţelesuri, oferă îndrumări terapeutice. În paginile sale se vădeşte o permanentă preocupare de a „traduce” Vestea cea Bună pe înţelesul omului de astăzi, care este mai degrabă „tributar curentelor de gândire individualiste şi consumiste” (p. 105). Mai puţin receptiv faţă de latura spirituală a vieţii, omul veacului al XXI-lea este mai neliniştit ca nicicând în istorie. Căci „omul, cu cât este mai departe de Dumnezeu, cu atât mai asaltat este de întrebări fără răspuns şi frământări ale minţii” (p. 33).

Cuvântul predicatorului de astăzi trebuie să ţină cont de această „disperare a umanităţii căzute în propria orbire născută din autosuficienţă, neascultare, autoexilare” (p. 268). Asistăm la o adevărată cădere „în gol” a omenirii, iar cei dintâi vinovaţi se fac cei ce sunt creştini doar cu numele. În meditaţiile pe marginea pildei lucrătorilor celor răi (v. Matei 21, 33-44), dedicată celor ce au fost, pentru o vreme, „popor ales al lui Dumnezeu”, Arhiepiscopul Ioachim constată, cu multă durere, că însuşi „creştinul de astăzi, lucrătorul modern, nu se mai simte confortabil în prezenţa lui Dumnezeu, a Moştenitorului, şi de aceea a inventat un soi de creştinism fără Dumnezeu” (p. 128). Se pierde astfel din vedere că mesajul Evangheliei „este acela că suntem chemaţi să trăim viaţa pământească alături de Dumnezeu, nu în dorinţa disperată de a o îmbunătăţi şi a o prelungi fără discernământ” (p. 148). Căderea omului, pierderea Raiului se reflectă şi în faptul că omul „şi-a creat un standard inferior celui pentru care a fost creat”. Căutarea confortului, a plăcerii, a divertismentului, a satisfacţiilor de orice gen ne îndepărtează de chemarea noastră cea mai înaltă. Dumnezeu Cuvântul S-a Întrupat tocmai pentru a-l ridica pe om la „standardul vieţii duhovniceşti”. Tot ceea ce nu e dumnezeiesc în viaţa noastră nu e altceva decât eşec, ratare, înşelare – aş adăuga eu.  

Cum ne putem ridica la înălţimea adevăratei demnităţi, cea de fii ai lui Dumnezeu? Cum altfel decât în chipul Crucii: „Omul este conceput în formă hristificată tocmai pentru a rămâne într-o continuă stare de jertfă, cu mâinile întinse filantropic şi privirea întoarsă spre sinele răstignit, împlinind porunca noii Legi împărtăşite de Hristos apostolilor” (p. 160). Da, Crucea este răspunsul la toate întrebările lumii, dintotdeauna. Ea rezistă tuturor mistificărilor, tuturor tendinţelor de edulcorare. Mai ales pietismul, estetismul, dolorismul trebuie respinse cu fermitate de către creştinul aflat pe Cale: „Eu, ca să mă mântuiesc, nu îmi trezesc emoţii citind romanul tragic «Răstignirea lui Hristos» scris de Apostolul Ioan sau de alţi scriitori talentaţi ca apostolii Matei, Marcu sau Luca. Creştinismul practicat de mine devine autentic doar atunci când poate trece de la sentimentalismul spectacolului la bărbăţia imitării efective, de la distanţa privirii emoţionante, la apropierea concretă a faptei care întrupează emoţia” (p. 144).

Sărbători precum Crăciunul scot la iveală modul în care ne raportăm la Dumnezeu. Vedem care sunt, de fapt, priorităţile vieţii noastre. Căci „nu abundenţa culinară sau spectacolul luminilor, nu luxul decoraţiunilor interioare şi nici competiţia realizării inovatoare a cadourilor dau savoare evenimentului atât de aşteptat, ci tocmai simplitatea trăirii spirituale, renunţarea duhovnicească, solidaritatea faţă de cei lipsiţi sau aflaţi în suferinţă” (p. 250). Nu spune nimeni că nu trebuie să ne bucurăm de toate darurile lui Dumnezeu, mai ales în această perioadă, când Însuşi Dăruitorul se arată lumii. Dar bucuria nu înseamnă să ai mereu gura plină, ci să te preocupi ca şi cei mai nevoiaşi să aibă măcar o lingură de mâncare. „O masă de Crăciun nicicând nu este mai bogată decât atunci când ai umplut şi alte mese în faţa cărora, datorită ţie, pot simţi şi cei flămânzi savoarea bucatelor. O haină niciodată nu este mai călduroasă decât atunci când ştii că ai îmbrăcat şi pe cei goi, lipsiţi şi oropsiţi” (p. 250).

Trăim într-o vreme în care „sunt atât de mulţi oameni care înţeleg greşit Crăciunul”… Spaţiul public este marcat de „această hiperbolizare a lui Moş Crăciun, a cărui figură tinde să eclipseze smeritul Prunc divin născut în staul” (p. 288). Cu atât mai mult se cuvine să facem un efort spre a ne întoarce la cele esenţiale: „omul, pentru a se înălţa, nu are nevoie de surogate exterioare, ci trebuie să se smerească, pentru a se îmbogăţi spiritual trebuie să sărăcească, pentru a se regăsi trebuie să renunţe la sine, pentru a se umple de Dumnezeu trebuie să se golească de sine” (p. 263). În puţinele zile care au mai rămas din acest post, să punem în balanţă mereu pe cele din afară cu cele dinlăuntrul nostru. Să ne oprim pentru o clipă şi să ne întrebăm, cu sinceritate, ce ne bucură cu adevărat. „Crăciunul este aproape, luminiţele care împodobesc oraşele şi casele anunţă sărbătoarea, dar şi inimile noastre trebuie să fie pregătite. Mai avem puţin timp pentru a face asta” (p. 250). (pr. Constantin Sturzu, Evanghelia, mereu actuală)

* Arhiepiscop Ioachim Giosanu, Evanghelia astăzi, Editura Filocalia, Roman, 2019.

Citeste si...