Examen pentru obținerea Gradului I în preoție la Centrul Eparhial de la Roman

La Centrul Eparhial din Roman, în data de 18 decembrie a.c. a avut loc susținerea a șapte lucrări pentru obținerea gradului I în preoție. Comisia a avut ca președinte pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

20191218_1141560
20191218_095820
20191218_095952
20191218_110654
20191218_110654_0
20191218_114640
20191218_1136010

Ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod referitoare la ”Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical”, precum și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de aceasta în vederea obținerii Gradului I în preoție, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Centrul eparhial din Roman a avut loc în data de 18 decembrie 2019, examenul de susținere a Gradului I în preoție.

Cele două comisii au fost prezidate de IPS Părinte Arhiepiscop IOACHIM și au avut ca membrii pe pr. prof. univ. dr. Ioan Vicovan – Facultatea de Teologie Ortodoxă Iaşi, pe pr. prof. univ. dr. Cristinel Teşu – Facultatea de Teologie Ortodoxă Iaşi, pe Pr. prof. univ. dr. Viorel Sava – Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi și pe Preacuviosul părinte Pimen Costea, vicar eparhial.

La acest examen au participat următorii candidaţi: PC Preot Silviu Ioan BEȘA, Biserica „Sf. Dumitru”, Cartier Narcisa, Bacău, Protopopiatul Bacău, PC Preot Adrian Ghe. MERLUȘCĂ, Parohia Galbeni, Protopopiatul Buhuși, PC Preot Gabriel MOGOȘ, Parohia Pâncești, Protopopiatul Sascut, PC Preot Marian Vasile VĂTĂMĂNESCU, Biserica „Învierea Domnului”, Bacău, Protopopiatul Bacău, PC Preot Daniel Alexandru ZAMFIR, Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Cartier Bălcescu, Protopopiatul Roman, PC Preot Gheorghe PALEU, Parohia „Sf. Împ. Constantin și Elena”, Protopopiatul Roman, PC Preot Dumitru PARFENE, Parohia Poduri, Protopopiatul Moinești, din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

La finalul evaluării din ambele comisii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, cel care a binecuvântat și prezidat lucrările acestui examen de grad, a  subliniat faptul că acest moment trebuie privit ca o sărbătoare personală a fiecăruia dintre candidați.

 De asemenea, Ierarhul a precizat faptul că examenul de obținere a Gradului I în preoție este unul de maturitate, de sinteză a cunoștințelor teologice și practice asimilate în misiunea pastorală a oricărui preot candidat.

La rândul său, părintele prof. dr. univ. Ioan Vicovan și-a exprimat bucuria de a se întâlni cu IPS Părinte Ioachim, pe care l-a catalogat ca fiind un ierarh dinamic ancorat în realitățile contemporane, sociale și religioase ale timpului.

Preoții examinați, pe rând, în vederea obținerii Gradului I în preoție, au răspuns întrebărilor venite din partea Ierarhului și a membrilor comisiei, fiind felicitați pentru munca depusă și pentru frumoasele rezultatele obținute în anii de pastorație petrecuți în parohiile încredințate spre păstorire. 

(Pr. Daniel-Ionel Marari)

You may also like...