Expozitie de icoană

Roman-Bacau afis expo icoana-page-003

În contextul mai larg al serbării Anului omagial euharistic şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, dar mai ales ca urmare a împlinirii în anul mântuirii 2014 a 5 ani de la dobândirea rangului de Arhiepiscopie Romanului şi Bacăului,

dorind a evidenţia serbarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva şi întărind prin aceasta adevărul că Romanul este locul de unde, prima oară, cultul Sfintei a pornit dobândind amploarea sa de astăzi,

Protopopiatul Bacău organizează, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, un simpozion dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva.

Într-un cadru mai larg, evenimentul se desfăşoară în perioada 11 octombrie – 11 noiembrie 2014, debutând deja la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din municipiul Bacău sâmbătă – 11 octombrie 2014, cu seara cultural-duhovnicească „Mărturisitorii credinţei”­ – la care a conferenţiat actorul Dan Puric.

Activităţile continuă în săptămâna 20-24 octombrie 2014 cu o expoziţie la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, sub titlul „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului”. Simpozionul va include şi premierea concursului de creaţie „Sfânta Cuvioasă Parascheva în arta iconografică”, adresat elevilor din cursurile primar, gimnazial şi liceal.

Sărbătoarea comemorativă eparhială, prilejuită de împlinirea – anul acesta, a 5 ani de la dobândirea rangului de Arhiepiscopie Romanului şi Bacăului reprezintă, fără îndoială, evenimentul cel mai reprezentativ şi de mare importanţă pentru viaţa întregii Arhiepiscopii. Cu atât mai mult, nu este deloc lipsit de importanţă faptul că manifestările ce evidenţiază şi sărbătoresc această comemorare, au debutat – cu înalta binecuvântare a Preasfinţitului Ioachim, la Bacău” – a subliniat părintele protopop Costică Busuioc.

 

Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva

în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

– simpozion prilejuit de împlinirea a 5 ani de la dobândirea rangului de Arhiepiscopie –

  octombrie – noiembrie 2014 

 

  • 22-26 septembrie – elaborarea regulamentului şi a proiectului;
  • 29 septembrie – 04octombrie – transmiterea proiectului în şcoli;
  • 11 octombrieseara duhovnicească „Mărturisitorii credinţei”­;
  • săptămâna 06 – 17 octombrie derularea proiectului în şcoli
  • 17 octombrie – depunerea lucrărilor la sediul Protoieriei
  • săptămâna 20 – 24 octombrie vernisarea expoziţiei de icoană
  • joi, 23 octombrie – festivitatea de premiere.

Roman-Bacau afis expo icoana

You may also like...