Familia creştină în pericol: conferință cu dr. Pavel Chirilă și jurnalistul Ioan Șolea.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM și pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor, în contextul Anului omagial 2016 al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, în municipiul Bacău se desfășoară un program liturgic special în săptămâna 24-30 ianuarie 2016, concentrat în jurul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi. Așezat sub îndemnul generic „FAMILIA CREȘTINĂ, icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire”, evenimentul cultural și duhovnicesc a ajuns la cea de a șasea zi de rugăciune neîntreruptă.
Vineri – 29 ianuarie, după Sfânta Liturghie oficiată dis-de-dimineață, credincioşii adunaţi în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bacău au avut ocazia să participe, începând cu orele 18, la conferința cu tema: ,,Familia creştină în pericol”. Invitați de seamă ai evenimentului organizat de tinerii studenți ai A.S.C.O.R. Bacău și parohia Sfintii Trei Ierarhi au fost dr. Pavel Chirilă și jurnalistul Ioan Șolea.
Făcând referire apoi la subiectul cărții domniei sale: ,,Nu hrăni cancerul!”, invitatul a vorbit despre ”mecanismul oncogen” și ”amplificarea genică”, despre ”E-uri și aditivi”, despre ”organismele modificate genetic” și eutanasie, pe care le consideră și le descrie ca fiind ”un atac la antropologia creștină”.
Punctul culminant al întregii săptămâni îl reprezintă însă ziua de sâmbătă – 30 ianuarie când IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va prezida Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, fiind alături de credincioșii băcăuani la biserica parohiei “Sf. Trei Ierarhi”, în chiar ziua serbării hramului. Aceasta este cea mai importantă dar și ultima zi a Săptămânii duhovnicești „FAMILIA CREȘTINĂ, icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire”, desfășurată la Bacău în perioada 24-30 ianuarie 2016.
Pe parcursul întregii zile credincioșii vor continua citirea din Psaltire; sfintele moaște ale celor doi sfinți ocrotitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului: Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Antipa de la Calapodești, vor rămâne în mijlocul băcăuanilor până la orele Vecerniei.
.
SÂMBĂTĂ – 30 ianuarie
730 – Utrenia;
0900– Sfânta Liturghie – prezidată de IPS Dr. Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului; răspunsurile la strană vor fi date de corul Trysagion din Iaşi.
1200– citirea Psaltirii de către credincioși;
1600– Acatistul Sfintei Parascheva;
- reîntoarcerea Veşmântului Sfintei Cuvioase Parascheva şi a moaştelor Sfântului Antipa la Catedrala Arhiepiscopală din Roman;
- Vecernia.