Fascinația Tradiției, o mărturie pentru perioada patristică

Preoți și profesori de teologie, precum și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au participat joi, 12 octombrie, la lansarea volumului dedicat perioadei patristice, „Fascinația Tradiției”, semnat de teologul, diplomatul și scriitorul Teodor Baconschi.

Evenimentul cultural, găzduit în Amfiteatrul „I.G. Coman”, a fost deschis de pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucu­rești, care a transmis binecuvântarea și felicitarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Totodată, decanul instituției de învățământ teologic a prezentat succint aspecte biografice ale teologului, diplomatului și scriitorului Teodor Baconschi, dar și câteva repere ale conținutului volumului „Fascina­ția Tradiției – studii patristice și de istorie a religiilor”. „În acest volum sunt studii și articole publicate în perioada dinainte de 1990, pe care autorul a dorit să le restituie și celor de azi. Noi, cei mai în vârstă care am trăit aceeași epocă, recunoaștem foarte mult din aerul vremii, dar pentru dumneavoastră va fi o noutate, mai ales pentru că suntem în Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Într-un fel, și aceasta este o mărturisire din acea epocă, pe care dumneavoastră o veți înțelege”, a spus părintele decan Ștefan Buchiu.

Studiile scrise de teologul Teodor Baconschi până la vârsta de 26 de ani reprezintă „urme” ale cercetărilor autorului în gândirea Sfinților Părinți. De asemenea, după cum a explicat scriitorul Răzvan Bucuroiu, editorul volumului, această lucrare este „o normă a seriozității” autorului pentru exigența studiilor și alinierea lor la cerințele publicațiilor occidentale, în pofida cenzurii regimului comunist. „Acest cuvânt, «Tradiție», alături de «fascinație», în cazul acesta, arată mult mai mult, și anume că este vorba despre Tradiția unei perioade în care umanitatea era în rosturile ei intelectuale, teologice, culturale, spirituale. Era perioada Sfinților Părinți în care oamenii căutau cu ardoare și cu foarte multă sinceritate calea către Dumnezeu”, a mai spus editorul volumului.

La finalul evenimentului, autorul lucrării, Teodor Baconschi, a îndemnat pe tinerii teologi să caute rigoarea intelectuală pentru „a remodela peisajul Ortodoxiei românești în Europa”, întrucât „forța intelectuală a Bisericii va fi și forța ei spirituală”. „Numai cei care se vor ridica la exigențele acestui tip de căutare spirituală, intelectuală, cu tot instrumentarul conceptual și metodologic și cu toată bibliografia, pe care lumea de azi vi le oferă, doar aceia vor fi vrednici de marea tradiție a teologie românești, care nu a fost sterilă și provincială, ci a ridicat multe nume ilustre. Fără un asemenea angajament, care este în primul rând existențial, Biserica se va usca precum o plantă neudată și neîngrijită. Nu vă bazați doar pe interpretarea literală a ceea ce spune Scriptura, că porțile iadului nu vor birui Biserica. E adevărat! Dar ea este sugrumată de istorie, de ima­nență, de provocările veacului. Nu trebuie să creșteți pentru a vă zidi într-o Biserică defensivă, care găsește vinovați de serviciu, care acuză modernitatea și ­postmodernitatea, ci dimpotrivă, într-o Biserică deschisă, dar ­suficient de puternică în identitatea ei doctrinar-teologică, dogmatică și pastorală, pentru a dialoga fără complexe de inferioritate cu lumea contemporană. Pentru că veți servi lui Hristos, ca preoți și în alte slujiri eclesiale, veți sluji și lumii românești de la jumătatea secolului al 21-lea”, a spus autorul volumului „Fascinația Tradiției – studii patristice și de istorie a religiilor”, Teodor Baconschi.

Acest volum este cea mai nouă carte semnată de teologul, diplomatul și scriitorul Teodor Baconschi. Volumul a apărut cu sprijinul pr. lect. dr. Vasile Crețu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, al scriitorului Răzvan Codrescu și al masterandului Dorin Cristea.

(Sursa:Ioan Bușagă, Ziarul Lumina, 13 Octombrie 2017)

You may also like...