Festivități dedicate Zilei Copilului și Zilei Eroilor în Parohiile Valea lui Ion și Fundu Tutovei din Protoieria Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia „Sfântul Gheorghe”, din satul Valea lui Ion, cele două zile de sărbătoare au fost marcate prin diverse activități recreative, religioase și culturale. Ziua de 1 iunie a început cu un moment de rugăciune și binecuvântare urmat de activități recreative, jocuri și dansuri, la final copii au primit tort și au cantat împreună „La mulți ani”.

 A doua zi, de Înălțarea Domnului, atât la Sfânta Liturghie cât și la momentul dedicat pomenirii Eroilor, au participat copiii de la Scoala Generală „Ion Rotaru”, Valea lui Ion, iar părintele Paroh Simion Răzvan-Ioan le-a vorbit celor prezenți despre importanta cinstirii Eroilor neamului românesc și despre semnificația sărbătorii Înălțării Domnului.

În Parohia „Fundu Tutovei” 1 Iunie a fost sărbătorit de către părintele Iulian împreună cu cei mici prin săvârșirea slujbei Acatistului Maicii Domnului și a unei slujbe de mulțumire. După aceasta, pașii celor prezenți s-au îndreptat către Centrul de tineret „Sfântul Ioan Valahul” unde au organizat activități recreative, copiii primind dulciuri și daruri cu această ocazie.

De ziua Eroilor, după săvârșirea Sfintei Liturghii în a fost săvârșită slujbă Parastasului pentru Eroii neamului nostru românesc. Apoi, oficialitățile Școlii Gimnaziale Plopana și ale Primăriei au depus coroane de flori la monumentul eroilor, dând comunității un exemplu demn de urmat pentru recunoștința și respectul ce trebuie purtat și manifestat față de cei care s-au jertfit pentru noi și pentru libertatea noastră. 

You may also like...