Hram la Mitrovița Bacăului

În prezența a sute de credincioși, alături de un sobor de preoți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat astăzi, 26 octombrie, Dumnezeiasca Liturghie la biserica ”Sf. Dumitru” din cartierul Narcisa.

img-20161026-wa0009
sf-dumitru11
sf-dumitru06
sf-dumitru10
sf-dumitru04
sf-dumitru02
img-20161026-wa0010

Biserica ”Sf. Dumitru” de la Narcisa a fost neîncăpătoare în ziua hramului. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri, 26 octombrie 2016, Dumnezeiasca Liturghie în ”Mitrovița” Moldovei într-o atmosferă de aleasă sărbătoare.

În cadrul slujbei au fost pomeniţi ctitorii sfântului lăcaş, fiind citite mai multe rugăciuni de mulţumire pentru toţi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie şi pentru cei care poartă numele Sfântului Dimitrie.

A fost o trăire aparte la Mitrovița Bacăului, cum am denumit acest cartier. A fost deosebit de impresionant, atât pentru credincioși, cât și pentru noi, personal, care am slujit de mai multe ori în catedrala “Sf. Dumitru” din Bacău”a afirmat, printre altele, la ÎPS Sa.

La final preotul paroh Ioan Pleşcău a mulţumit Înaltpreasfinției Sale pentru dragostea de a sluji la hramul bisericii din cartierul Narcisa, apreciind prezenţa numărului mare de credincioşi, care s-au rugat împreună, mai ales că mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Sfântul Trup și Sfânge al Mântuitorului Hristos, dăruind totodată ierarhului, în semn de recunoștință, un rând de veșminte arhierești. Ziua de serbare a protectorului acestei biserici, dar și al cartierului din sudul orașului, se înscrie într-o tradiție religioasă deosebită la care participă sute de credincioși din toată zona de sud a Municipiului Bacău și nu numai.

Citeste si...