Hrană duhovnicească și trupească pentru copiii din Parohia Mâlosu

La Parohia Mâlosu din comuna Lipova s-a desfășurat în duminica a IV-a a Postului Mare o nouă activitate catehetică alături de cei 50 de copii participanți.

După Sfânta Liturghie, părintele paroh Daniel Mera a susținut în casa de prăznuire a parohiei o cateheză ce a avut ca scop implementarea unor învățături de folos precum pocăința necesară creștinului mai ales în această perioadă de postire, dar și despre cât este de necesar să ne iertăm aproapele pentru a putea dobândi iertarea păcatelor. Toate aceste teme propuse vin în contextul duminicii Sfântului Ioan Scărarul și a celor 30 de trepte necesare urcușului duhovnicesc evidențiate în lucrarea sfântului intitulată „Scara dumnezeiescului urcuș”, despre care au aflat acești copii astăzi.

Copiii beneficiari ai Centrului Catehetic „Sfântul Stelian” recent inaugurat au primit din partea părintelui, ajutat de către comunitatea parohială și o masă caldă. După aceasta, activitatea s-a mutat în curtea bisericii acolo unde copiii au dat viață unor diferite activități recreative în care s-au putut bucura de vremea frumoasă de afară și au avut șansa de a se cunoaște mai bine unul cu celălalt.

Răzvan Dimitrie Radu – Asistent social Protoieria Bacău

You may also like...