Proiectul „Hristos – lauda bătrâneților mele” se derulează pentru al doilea an în Protoieria Bacău

Protoieria Bacău implementează pentru al doilea an consecutiv, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, proiectul socio-educațional „Hristos – lauda bătrâneților mele” în cele 30 de Centre de Socializare Vârstnici din cuprinsul parohiilor Protoieriei Bacău. Proiectul se adresează enoriașilor dar și preoților care desfășoară activități cu vârstnicii în cadrul centrelor, precum și celor care vor inaugura un astfel de Centru în perioada următoare.

Începând cu anul 2020, numărul centrelor de socializare pentru persoanele vârstnice a fost în creștere, ele numărând acum 30 de astfel de locații care își desfășoară activitatea în cadrul parohiilor, având ca locație casa de prăznuire a comunității. 

Pașii implementării programului își propune o serie de acțiuni menite să îmbogățească și să întărească relația dintre comunitatea seniorilor și viața Bisericii atât pentru centrele deja existente, cât și pentru cele urmează a se inaugura anul acesta sau anul viitor cu ocazia Anului Omagial al pastorației persoanelor vârstnice. 

Pentru parohiile urbane proiectul vizează desfășurarea unor întâlniri săptămânale, iar pentru cele rurale câte două în fiecare lună în cadrul cărora să fie derulate activități precum:

  • Schimburi de experiență între grupuri, coordonatori sau preoți;
  • Cateheze adresate vârstnicilor;
  • Invitați din cadrul preoților pensionari care pot împărtăși din experiența vieții pastorale;
  • Caravană medicală (control oftalmologic și generalist) – prin deplasarea medicilor în comunitățile parohiale, cu aparatura de specialitate, pentru credincioșii care ajung cu anevoie în oraș;
  • Workshop – punte între generații – șezătoare duhovnicească;
  • Evocare de date internaționale sau naționale;
  • Implementarea proiectului eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”
  • Program liturgic (explicarea Sfintelor Taine, a Evangheliei duminicale, Viețile Sfinților și sărbătorile calendaristice);
  • Vizionare de filme tematice și dezbaterea subiectelor ProVita;
  • Pelerinaje sau vizite la muzee;
  • Drumeții în aer liber;
  • Târguri gastronomice;
  • Serate culturale – lansare sau prezentare de carte;
  • Conferințe duhovnicești;
  • Comemorarea unor figuri emblematice din Istoria României;
  • Agape pentru vârstnicii trecuți la Domnul.

În sprijinul preoților care vor înlesni aceste activități Protoieria Bacău va susține prin o serie de cursuri de formare a preoților și va pune la dispoziție ateliere tematice susținute de către specialiști în domeniu. Aceste ateliere vizează livrarea de informații cu privire la  importanța unui Centru de socializare în dinamizarea activității misionare a unei parohii, rolul terapiei spirituale în viața vârstnicilor, curs de formare pentru colaboratori ai preoților coordonatori de centre sociale, etc.

Cele 30 de Centre de Socializare Vârstnici au întocmit prin reprezentanții lor, preoți parohi, slujitori sau asistenți sociali, un calendar de activități care să deservească la planificarea acțiunilor pe parcursul celor trei luni (octombrie, noiembrie și decembrie) în care se va derula acest proiect. 

Acest program socio-cultural se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și face parte din programele pe care Protoieria Bacău le desfășoară în sprijinul fiilor duhovnicești din parohiile aflate în teritoriul său canonic.

Pr. Răzvan-Dimitrie Radu

You may also like...