„Icoana ortodoxă – lumina credinţei“

concurs-icoana-ortodoxa1

Concurs pentru iconari şi mozaicari în Patriarhia Română

Patriarhia Română, prin Sectorul cultură şi patrimoniu religios şi Sectorul teologic-educaţional, organizează ediţia a IV-a a Concursului naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei“. Tema concursului este dedicată Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. 

Concursul se înscrie în eforturile Bisericii Ortodoxe Române de promovare a tradiţiilor religioase şi culturale, dar şi a artei bisericeşti autentice, prin punerea în valoare a talentelor în pictura bisericească şi prin descoperirea pictorilor iconari (frescari, mozaicari) cu reale aptitudini plastice.

Concursul naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei“, care se derulează până în data de 21 mai 2015, cuprinde secţiunile „Frescă“ şi „Mozaic“, ambele în stil neobizantin, şi presupune realizarea unei lucrări cu una dintre temele următoare (la alegere): „Sfântul Ioan Gură de Aur“, „Sfinţi Ierarhi Români“ (unul sau mai mulţi ierarhi) sau „Sfinţi Monahi Români“ (unul sau mai mulţi monahi).

Se pot înscrie pictori iconari adulţi care vor trimite formularul de înscriere completat, o reprezentare iconografică în tehnica „frescă“, cu dimensiuni cuprinse între 1 şi 1,60 mp, format la alegere (pentru participanţii la secţiunea „Frescă“) sau o reprezentare iconografică în tehnica „mozaic“, cu dimensiuni cuprinse între 0,80 şi 1,20 mp, format la alegere (pentru participanţii la secţiunea „Mozaic“), un portofoliu cu reproduceri color a cel puţin 20 de lucrări, în format A4, o copie după certificatul de botez, recomandare de la duhovnic, o fotografie a concurentului (tip carte de identitate, pe CD). Numele pictorului şi titlul lucrării vor fi trecute pe verso, în colţul din dreapta, jos. Concurenţii se pot înscrie la una sau la ambele secţiuni ale concursului, respectând condiţiile de participare pentru fiecare secţiune în parte.

Lucrările vor fi depuse în perioada 20-21 aprilie 2015, între orele 8:00 şi 16:00, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“, din str. Sfânta Ecaterina, nr. 4-6, sector 4, Bucureşti. Mai multe detalii pot fi aflate la Centrul pentru patrimoniu cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu“, telefon 021.210.07.12.

Lucrările vor fi evaluate de o comisie, formată din cinci specialişti în domeniul picturii bisericeşti, în ziua de 24 aprilie, în funcţie de încadrarea în tematică, hermeneutică liturgică, acurateţe în folosirea culorilor, tehnică de execuţie.

Rezultatele concursului vor fi publicate pe site-ul www.patriarhia.ro şi în Ziarul Lumina, iar cei opt câştigători vor fi invitaţi la Patriarhia Română să participe la vernisaj. Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu sume în bani: premiul I – 5.000 lei, premiul II – 4.000 lei, premiul III – 3.000 lei, menţiune I – 2.000 lei, în ziua de 21 mai 2015. Lucrările câştigătoare vor fi publicate în catalogul expoziţiei, care va fi oferit câştigătorilor concursului şi centrelor eparhiale din cuprinsul Patriarhiei Române.

Citeste si...