În parohia „Sfinţii Ap. Petru și Pavel” din Bacău s-a încheiat prima parte a proiectului „100 de activități pentru 100 de ani de Patriarhie”
S-a încheiat în parohia „Sfinţii Ap. Petru și Pavel” din Bacău prima parte a proiectului „100 de activități pentru 100 de ani de Patriarhie”, implementat de către Protopopiatul Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Dacă în data de 29 aprilie 2025 seniorii participanți la activitățile Centrului de socializare „Sf. Mc. Filofteia” din cadrul parohiei au primit de la părintele Ioan Apostu informații despre viața și activitatea Patriarhilor Justinian și Iustin, în data de 06 mai 2025 aceștia, după participarea la Sfânta Liturghie, îndrumați tot de către părintele Apostu, au primit informații despre viața și lucrarea duhovnicească și misionară a Patriarhilor Teoctist și Daniel, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
După prezentarea în format PowerPoint, participanții au vizionat și filme tematice, iar ultima parte a întâlnirilor s-a desfășurat sub forma interactivă.
„Întru neuitarea evenimentelor istorice care și-au pus accentul întru devenirea noastră, m-aș putea raporta în mod firesc la aceste trei evenimente: An centenar, 140 de ani de Autocefalie – lucru posibil prin mijlocirea unui mare episcop al Romanului, Melchisedec Ștefănescu și 25 de ani de când actualul ierarh al Romanului și Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a fost hirotonit în treapta de episcop.
Credința noastră s-a transmis din generație în generație prin Taina Sfântului Botez, prin Tradiție și dacă noi suntem azi creștini ortodocși români trebuie să aducem slavă înainte de toate lui Dumnezeu, dar totodată trebuie să aducem și mărturie celor ce s-au ostenit și au depus eforturile lor pentru Biserica noastră Ortodoxă Română, a afirmat părintele paroh Adrian Alexandrescu.