Inaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a sfințit locuința familiei Bărăscu

În după-amiza zilei de 5 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a sfințit locuința familiei Bărăscu, acolo unde vor locui cei patru copii și soția părintelui Marius – Gabriel, mutat în veșnicie la data de 7 august 2019.

După implicarea mai multor persoane de bine și mai ales a Inaltpreasfintitului Părinte Ioachim,  Arhiepiscopul Romanului și Bacaului, locuința familiei Bărăscu este finalizată și gata sa își primească viețuitorii. 

Chiar dacă nimeni și  nimic nu poate înlocui  pe părinte Marius totuși, solidaritatea creștină a dat rod, iar dupa aproape un an de zile de eforturi susținute, o dorință,  chiar și aceasta materială și absolut necesară,  devine posibilă.

După slujba de sfințire a noii locuințe,  doamna preoteasă Petronela Bărăscu a mulțumit în primul rând lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra familiei sale, dar și tuturor celor care au contribuit la achizionarea și donarea apartamentului din Municipiul Bacău,  mai ales Inaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop Ioachim,  care a devenit părinte duhovnicesc și protectorul familiei sale,  oferind și un consistent sprijin financiar pentru achiziționarea și dotarea imobilului. 

La sfâșitul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit mai multe daruri de sărbători întregii familii iar cei patru copii au intonat vocal și intrumental mai multe colinde Înaltpreasfinției Sale, ca prinos de multumire și anticipare a veștii celei bune a Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

La această slujbă de sfințire a mai participat și Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, duhovnicul familiei,  alături pr. Eugen Ciuche, Protopop al Protoieriei Bacău. 

…..

Părintele Marius Gabriel Bărăscu s-a mutat la Domnul în urmă cu un an și jumătate, după un accident rutier, chiar de ziua sa de naștere (7 august), când împlinea 35 de ani. El a lăsat în urmă soția îndurerată și patru copii.

„Ne înfioară gândul că va veni și pentru noi momentul acela și ne agățăm disperați de viață. Fugim de greutăți, de suferințe și ne epuizăm sufletul în căutarea fericirii pământești, uitând că suntem chemați să lăsăm toate și să-L urmăm pe calea cea strâmtă și cu chinuri”, a scris preoteasa după tragicul accident.  „Am primit viața în dar, suntem datori s-o prețuim ca timp al mântuirii noastre”, a mai adăugat Petronela Bărăscu.

(Pr. Ilarion Mâță)

You may also like...