Întâlnirea de lucru pentru evaluarea proiectelor derulate în parteneriat cu Penitenciarul Bacău pe linie de reintegrare socială în anul 2023
Marți, 19 Decembrie 2023, începând cu ora 12:30, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc Întâlnirea de lucru anuală pentru evaluarea proiectelor derulate în parteneriat cu Penitenciarul Bacău pe linie de reintegrare socială în anul 2023, la care au participat atât reprezentanți ai Penitenciarului Bacău, cât și reprezentanți ai instituțiilor și ONG-urilor partenere în desfășurarea activităților în anul 2023.
În cadrul acestei întâlniri prezidată de doamna comisar de Poliție Penitenciară Simona Mihaela Coșet Meleșcanu, director adjunct Reintegrare Socială, care prin intermediul unei prezentări PPT a expus celor prezenți principalele activități desfășurate, felicitând partenerii pentru implicarea și deschiderea lor în ceea ce privește ajutorul acordat în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate din această instituție.
De asemenea, în partea a doua a întâlnirii, invitații de astăzi au propus activități și proiecte pentru anul următor și au oferit sfaturi pentru îmbunătățirea desfășurării acestora ca această colaborare să fie mult mai rodnică și spre folos și în anul următor.
Delegatul Protoieriei Bacău pentru acest eveniment a fost părintele Răzvan-Dimitrie Radu, asistentul social al instituției care a mulțumit pentru colaborarea avută în anul 2023 și a transmis intenția de a continua și îmbogăți proiectele derulate de-a lungul timpului. Protoieria Bacău deține un larg istoric de colaborare cu instituția băcăuană, în 2023, dar și în trecut fiind derulate activități menite să vină în sprijinul persoanelor aflate în custodia Penitenciarului. Dintre acestea amintim Biblioteca Vie, programul eparhial „În temniță Am fost și ați venit la Mine”, donație de rechizite la începutul anului școlar, susținerea de cateheze în cadrul capelei „Izvorul Tămăduirii”, donație de alimente cu prilejul sărbătorilor pascale ori de iarnă.