Întâlnirea profesorilor de religie cu IPS Ioachim

În contextul sărbătoririi Zilei Educației, ăn ziua de 4 octombrie 2019, Farmacia ,,Sfântul Spiridon” Medicall Mall din Municipiul Bacău s-a dovedit a fi o gazdă primitoare pentru Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Bacău, activitate metodică desfășurată cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Întâlnirea metodică a debutat cu o slujbă de Te-Deum, de binecuvântare, dar și cu un parastas întru neuitarea colegilor profesori de religie trecuţi la cele veşnice, săvârșite de un sobor de preoți și diaconi.

Gazda întâlnirii a fost părintele profesor dr. Adrian Alexandrescu, inspector de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, care a mulţumit  Ierarhului, pentru părinteasca dragoste cu care îi înconjoară pe toţi profesorii de religie, dar  şi invitaților speciali, pentru eforturile depuse în susținerea activității didactice a profesorilor.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a amintit celor prezenți de legătura sufletească pe care o stabilește ora de religie între elev și profesor, atunci când fiecare dintre actorii actului educațional îl privește pe celălalt ca pe o persoană de comuniune, și a îndemnat cadrele didactice să fie misionari și sensibili la eforturile depuse de elevi, în a lor creșterea sufletească și intelectuală.

Invitați de seamă la eveniment au fost doamna profesor Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, pr. inspector şcolar diecezan Petru Sebastian Tamaș, reprezentant al  Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, dl George Adrian Purcaru, prim vicepreședinte naţional FSLI şi preşedinte SLI Bacău, dl Silviu Ionel Pravăț, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău şi dl Sorin Gabriel Ailenei, manager public la Instituția Prefectului Județului Bacău, mulţi dintre aceştia cadre didactice al disciplinei.

În discursul ei, doamna inspector școlar general a subliniat importanța bunătății și a umanității pe care o aduce profesorul de religie în viața școlii în general și a elevilor în special, într-o lume în care adesea totul se reduce la statistică și numere.

Evenimentul a continuat cu prezentarea activităţilor Cercurilor metodice, fiind evidenţiate și proiectele Asociației Profesorilor de Religie ,,Sfânta Paraschiva” din Bacău.

Întâlnirea s-a încheiat festiv, cu premierea cadrelor didactice care s-au remarcat prin rezultate notabile la Olimpiadele și Concursurile naționale ale disciplinei, din anul școlar precedent.

Fiecare participant la activitate a primit în dar, de la Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, câte o carte, iar cei care s-au remarcat prin activitate și câte o diplomă de excelență.

Organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Consfătuirea profesorilor de Religie are loc anual, fiind un moment de dezbatere a noutăților metodologice, de trecere în revistă a activității din anul școlar anterior și de propuneri pentru noul an școlar. (prof. Adrian Nechita)

 

Citeste si...