IPS Ioachim a resfințit biserica Parohiei Traian

Parohia ortodoxă ,,Sfinții Împărați” din satul Traian, Protopopiatul Bacău, a fost în prag de sărbătoare duhovnicească în Duminica a XX-a după Rusalii, prin resfințirea bisericii parohiale și prin oficierea Sfintei Liturghii arhierești.

IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a binecuvântat munca de peste șase ani ce a fost depusă pe palier administrativ-gospodăresc de către părintele paroh Gavril Trofor alături de enoriașii săi și împreună cu o seamă de ctitori de lăcașuri sfinte. După întâmpinarea Ierarhului de către un sobor de preoți și diaconi coordonați de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, biserica a fost resfințită.

În ultimii ani, lăcașul de cult a fost refăcut, înfrumusețat și înzestrat cu noi obiecte de cult. Slujba specială de resfințire a bucurat comunitatea de credință din acest sătuc cu oameni plini de credință și de râvnă pentru Dumnezeu.

În cuvântul rostit imediat după resfințirea bisericii, Părintele Arhiepiscop Ioachim a amintit despre importanța sfințirii unei biserici și a vorbit creștinilor prezenți despre semnificația minunii săvârșite de Mântuitorul Hristos prin învierea fiului văduvei din Nain.

 Învierea descrisă astăzi în pericopa evanghelică ne prezintă o etapă în care moartea este confirmată. Fiul văduvei nu era doar adormit, nu era doar „pe moarte”. El era deja depus în sicriu, iar cortegiul funerar îl însoțea, pentru a-l așeza în mormânt. Iisus, plin de compasiune, se apropie și, în primă instanță o consolează pe mama văduvă spunând: „Nu plânge!”. Aceste cuvinte „nu plânge” nu pot să nu ne amintească de cântarea pe care o auzim în Biserică în Săptămâna Mare, când, în Vinerea Mare, la Prohodul Domnului, spunem: „Nu mai plânge, Maică!”… Ea nu trebuia să mai plângă pentru că Cel ce se atinsese de sicriu era Cel din care izvora puterea vindecării oricărei răni, chiar și a celei provocate de moarte.

După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a felicitat pe toți cei care s-au implicat în lucrarea de restaurare și a oferit preotului paroh Gavril Trofor, la recomandarea părintelui protopop Costică Busuioc, distincția onorifică de iconom stavrofor.

Acesta, în semn de prețuire și aleasă cinstire, a mulțumit Părintelui Arhiepiscop Ioachim, iar la final au fost împărțite pachete cu alimente pentru credincioșii prezenți la acest eveniment. (pr. Daniel-Ionel Marari)

Citeste si...