IPS Părinte Ioachim a oficiat Taina Botezului pentru pruncul Antonie Gliga
Slujba încreștinării pruncului Antonie, cel de-al doilea copil al familiei părintelui Marian Gliga şi al presbiterei Simina Gliga, a fost prilej de bucurie atât pentru familia acestora, cât și pentru întrega comunitate în care părintele slujeşte, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău. Sfânta Taină a Botezului a fost oficiată în data de 5 mai 2019, Duminica a II-a după Paşti, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi, între care PC Părinte Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial al Biroului de Catehizare din cadrul Sectorului Cultural Eparhial, PC Părinte Costică Busuioc – Protoiereu al Bacăului, PC Părinte Ioan Bârgăoanu – Protoiereu al Oneştiului, PC Părinte Vasile Abageru – Protoiereu al Sascutului, arhimandriţi şi profesori.
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Protopopiatul Bacău a îmbrăcat din nou haine de sărbătoare în Duminica Tomii, cu prilejul botezului pruncului Antonie, fiul părintelui Marian Gliga, slujitor al acestui Sfânt Altar împreună cu Pr. paroh Aurel Cîrlan şi Pr. slujitor Mihai-Flavius Balaban.
Preoţi, enoriaşi şi tineri îmbrăcaţi în costume populare au întâmpinat cu flori, pâine şi sare pe IPS Părinte Ioachim, apoi, într-o atmosferă de bucurie duhovnicească, cu toţii au participat la Sfântele Taine ale Botezului, Mirungerii şi Euharistiei. În cuvântul de învăţătură ierarhul a subliniat faptul că „Împărăţia lui Dumnezeu se poate înţelege, cunoaşte şi vedea în ochii şi zâmbetul pruncilor”.
Nașii pruncului Antonie au fost părintele Bogdan Frăsilă, inspector în cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi doamna preoteasă Elena, iar răspunsurile la strană au fost date de către Corul Psaltic „Filomelos”, dirijat de către prof. Paula Cautiş.
La finalul slujbei, Pr. Paroh Aurel Cîrlan a mulţumit chiriarhului şi i-a dăruit în numele tuturor celor prezenţi un aranjament floral, ca semn de preţuire şi recunoştinţă.