Itinerariu spiritual alături de Primarul Municipiului Bacău

Joi, 18 februarie a.c., la invitația Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău, s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și, împreună, au vizitat câteva biserici și obiective administrativ-bisericești din oraș.

Cu acest prilej a fost vizitat șantierul Catedralei „Înălțarea Domnului”, unde părintele paroh Nicolae Hurjui a prezentat stadiul lucrărilor și a oferit oaspeților ocazia de a observa panorama orașului de pe terasele exterioare ale lăcașului de cult, aflate la nivelul superior, în dreptul turnurilor clopotniță.

A urmat apoi vizitarea imobilului „Casa Sterian”, monument important de arhitectură, aflat în proprietatea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, aflat într-un amplu proces de restaurare și conservare, pentru a putea fi pus în valoare.

Periplul a continuat în partea de Nord a orașului, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, unde se desfășoară lucrările la Așezământul social-filantropic „Treime de arhierei” și la noua biserică având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Cimitirul Lazaret.

Delegația s-a deplasat apoi la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Cartier Șerbănești, la care se derulează lucrările de finisare și împodobire a lăcașului de cult, dar și activități sociale de tip „after school”, în cadrul Așezământului social-cultural „Didascalos”.

Itinerariul spiritual a mai inclus vizitarea Bisericii „Precista”, sediul Protopopiatului Bacău, Biserica „Sfântul Gheorghe” și Biserica „Sfântul Dumitru” din Cartierul Narcisa, obiective spirituale ce încununează salba de lăcașuri sfinte a orașului Bacău. (C.I.)

You may also like...