Tagged: Proiect eparhial

„Lăsați copiii să vină la Mine!” – proiect eparhial implementat în parohia Holt

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Holt, Com. Letea Veche, Protopopiatul Bacău, și-a deschis porțile Centrului de Zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail”,...

Daruri pentru copiii Centrului de zi al Fundaţiei „Episcop Melchisedec” Roman din partea Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

În parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău a debutat şi anul acesta Programul social eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?”, ediţia a III-a, organizat de către Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și...

Asociația de la Hârja prezentă la Zilele Asistenței Sociale 2022, Bacău

Ieri, 30.03.2022, reprezentanții Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, președintele, pr. Ilarion Mâță, și asistentul social, Georgiana Ioja, au fost prezenți, alături de reprezentanții Sucursalei Teritorială Bacău a Colegiului Național al Asistenților...

Cadouri pentru copiii din Parohiile Fundu Tutovei, Odobești, Burdusaci, Sohodol, Plopana, Schineni și Fântânele

În cadrul proiectului eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?” implementat de către Protoieria Bacău, profesorii și elevii Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău s-au implicat cu multă dragoste la pregătirea și împărțirea a peste...

Mai multe unități de învățământ băcăuane au împărțit 400 de daruri copiilor din mai multe parohii rurale ale Protoieriei Bacău

În cadrul proiectului eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?” implementat de către Protoieria Bacău, elevii mai multor instituții de învățământ au răspuns cu bucurie acestei initiative, fiind susținuți de către profesorii și părinții...

Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău a răspuns DA la întrebarea „Vrei să fii bun, de Crăciun?”

Vineri, 18 decembrie 2020, în cadrul programului eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?”, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău...

Proiectul eparhial „Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriți!” în Protoieria Bacău

Joi, 1 octombrie 2020, la sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, Protopopiatul Bacău – prin implicarea şi prezenţa părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche şi a părintelui secretar Ciprian-Mihai Olteanu – a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop...

Descriere program catehetic „Familia între educație, credință și provocări contemporane”

Proiectul: Familia între educație, credință și provocări contemporane din cadrul Programului catehetic eparhial „Cateheze în parohii” (ediția a VI-a) va fi implementat – prin Biroul de catehizare și activități cu tineretul din cadrul Sectorului cultural –...

Un nou proiect cultural-catehetic eparhial tip „Școala de Iarnă” destinat copiilor și tinerilor din parohii

La inițiativa IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, între manifestările culturale şi educaţionale programate cu prilejul anului omagial şi comemorativ, Sectorul Cultural, prin Biroul de catehizare și activități cu tineretul, organizează Proiectul cultural-catehetic eparhial denumit Școala...

Început de an şcolar în Parohia Holt, Protoieria Bacău

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, în Parohia Holt din Protopopiatul Bacău, părintele protoiereu Costică Busuioc a binecuvântat, prin rugăciune şi prezenţă, începutul anului şcolar la Şcoala...

Activități filantropice pentru tineri, în Protopopiatul Bacău

În contextul Anului omagial al Educației religioase a tineretului creștin ortodox, Programul Social Eparhial adresat tinerilor bolnavi, a prins contur și în parohia „Izvorul Tămăduirii” Bacău, prin implicarea pr. paroh Ioan Deacu și a coslujitorului pr. Petru Bălăiță....