Katarsis
În țipăt sinistru şi plâns de copil, O, Doamne preabun, în rugă te chem, Răscumpără-ți pruncii tăiați inutil Şi-auzi pe Rahila la Bethleem! Pământu-i pustiu, iar omu-i stingher, Şi plânsul Saharei s-aude şi-n crâng, Coboară-ți privirea spre lume, din cer, Şi mângâie ochii celor ce plâng.
Spitalele-s pline, deşi nu-i război.
Oraşe şi sate de mult s-au golit,
Să credem, vai Doamne, că-i ziua de-apoi,
Când mor şi cei tineri, deşi n-au murit!
În noapte s-aprinde nor de lumini,
Dar cerul devine mai tenebros
Şi-atâtea lumini aşezate-n ciulini
Acoperă Lumina-Hristos.
Oh, Doamne, repune lumina în sfeşnic,
Lumina cea pusă de om sub obroc.
Trimite din ceruri, din nou, Focul veşnic
Şi trece pământul prin foc.
*Meditație lirică la Duminica după Naşterea Domnului
